S-ar putea “să fi fost”…

Maaloula

Adormirea Maicii Domnului si Sf.Gheorghe din Siria

Interviu cu Fratele Iosif:

În unele zone din Siria încă se mai păstrează dialectul vorbit de Mântuitorul Hristos. Cunoaşteţi limba aramaică?

În satul din care sunt eu, Maaloula, se vorbeşte limba aramaică, limba Mântuitorului. Mama mea nu cunoaşte această limbă, ea este din Antiohia, dar tatăl meu vorbea cu noi, copiii, în limba aramaică. Relativ recent, acum 400 de ani, înaintaşilor noştri le-a fost frică să nu moară această limbă, aşa că au început să folosească alfabetul evreiesc, dar înainte era limbă vorbită, nu era scrisă. Atât de smerită a fost limba Mântuitorului! De aceea şi cercetătorii atestă acest lucru şi arată că nu este foarte precis să spunem că Sfântul Apostol Matei a scris Evanghelia în aramaică. Era doar dialect vorbit, asemănător cu ebraica şi siriaca, dar cu unele diferenţe.

În această limbă a grăit Mântuitorul rugăciunea domnească. Cum vi se par traducerile rugăciunii “Tatăl nostru” în limbile diferite de cele semitice?

Ca orice traducere, sensul rămâne, dar se pierde ceva din duhul textului original. În ţările unde se vorbesc limbi diferite de cele semitice se pierde ceva din poezia textului. Mântuitorul n-a grăit doar o simplă cerere către Dumnezeu Tatăl, ci o veritabilă poezie. Textul original aramaic este structurat foarte bine, cu un anumit număr de silabe la fiecare propoziţie, elaborat ritmic foarte frumos, cu terminaţii vocale asemănătoare. Se mai simte această muzică a textului în limbile semite, arabă sau siriacă, foarte asemănătoare cu dialectul aramaic. Pe măsură ce ne îndepărtăm, textul pierde din muzicalitate, dar sensul rămâne acelaşi.

Care sunt lăcaşurile de cult reprezentative în zona natală din Siria?

În zona din care provin se află nişte tezaure ale arhitecturii bisericeşti medievale, din perioada domniei împăratului Justinian cel Mare. Spre exemplu, la Mănăstirea Sfinţilor Serghie şi Vah din Maaloula încă se mai păstrează cel mai vechi altar cunoscut din lume.

De asemenea, avem Mănăstirea Sfintei Tecla, unde se păstrează sfintele sale moaşte. Putem vedea drumul care s-a deschis în munte când a fugit de tatăl ei şi s-a ascuns timp de trei ani. Se păstrează în continuare şi se vede foarte clar.

Într-un sat de lângă Maaloula găsim unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj pentru creştini din lume, după Ţara Sfântă: Mănăstirea Maicii Domnului din Seidnaya, acolo unde se păstrează icoana făcătoare de minuni pictată de Sfântul Apostol Luca.

Mănăstirea mea de metanie, cu hramurile “Adormirea Maicii Domnului” şi “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, are trei altare: o biserică nouă din secolul al XVI-lea, unul din secolul al VI-lea şi unul din secolul al XII-lea.

Siria este o ţară în care ortodocşii sunt minoritari, într-o mare musulmană. Cum este convieţuirea cu popoarele islamice?

Faptul că suntem într-o ţară musulmană, al cărei regim este, din fericire, laic, ne-a ajutat destul de mult. Nu neapărat este un lucru negativ să fii minoritar între musulmani. Când suntem în minoritate, ne străduim mai mult să supravieţuim, să dovedim că noi existăm şi că Biserica trăieşte prin noi. Aici, în România, ortodoxia este luată ca un drept bun, de aceea suntem mulţumiţi cu starea de a fi, la nivel declarativ. Acolo unde suntem o minoritate, însă, trebuie să ne străduim, să căutăm, să dovedim oamenilor că noi reflectăm imaginea lui Hristos, chipul Său pe acest pământ. Acesta este câştigul. Islamul, chiar dacă are multe aspecte foarte ciudate pentru noi, creştinii, are şi aspecte foarte bune, de aceea creştinismul oriental a rămas conservator faţă de cel occidental. Din ce observ, ortodoxia în România este undeva la mijloc, nici foarte conservativă, dar nici nu pierde regulile la fel ca în Occident, unde, din păcate, aproape că nu mai există. Paradoxal, cred că islamul ne-a învăţat cum să supravieţuim ca şi creştini. Fiind o minoritate într-o mare diferită prin gândire, metodă şi comportament, ne-a ajutat foarte mult să avem mai multă râvnă faţă de Biserică.

Dar care este situaţia actuală a creştinilor din Siria?

Siria este o ţară cu regim laic. Creştinii au libertate totală de cult, fără nici o restricţie. În Siria, 10% dintre locuitori sunt creştini, un număr destul de mare în comparaţie cu majoritatea ţărilor arabe, unde vorbim de procente între 0,5 şi 2. Excepţie fac Siria, cu 10%, Egiptul, cu 10%, şi Libanul, cu 45%. De fapt, Libanul, ţara noastră vecină, este o ţară creştină, iar Constituţia lor prevede ca preşedintele să fie creştin. Creştinismul lor este, totuşi, diferit de al nostru. În Siria sunt mai mulţi ortodocşi, în timp ce în Liban sunt mai mult maroniţi. Slavă lui Dumnezeu, în Siria, creştinii trăiesc o situaţie foarte bună, participă la viaţa socială, religioasă şi culturală şi sunt foarte bine respectaţi de stat şi de musulmani.

Media internaţională prezintă de multe ori în ultima vreme Siria drept o ţară măcinată de revolte populare. Din veştile pe care le primiţi de acasă, sunt aceste ştiri întemeiate?

Dumnezeu să ne ierte, din ce auziţi în mass-media, nici 2% sau 3% nu este corect. Acum media spune că acolo este război sau revoltă, şi nu este corect deloc. S-a întâmplat ceva la un moment dat: musulmanii fanatici, care nu sunt din Siria, au încercat ceea ce reuşiseră în Egipt şi Tunisia, dar, slavă lui Dumnezeu, nu au reuşit şi au încetat. Creştinii participă la viaţa politică şi susţin regimul, pentru că sunt mulţumiţi. Ne-a dăruit Dumnezeu o ţară foarte bună, la care mulţi au râvnit pentru a o prăda, dar am fost protejaţi.

Sf.Tecla

MAALOULA SIRIA

Originea celor mai multe aşezăminte de cult din cuprinsul Patriarhiei Antiohiei datează din secolul al IV-lea. Una dintre mănăstirile reprezentative din Siria este cea dedicată Sfintei Tecla. Aşezământul mănăstiresc “Sfânta Tecla” se află în Ma’lula, singura zonă din lume în care se mai vorbeşte încă limba aramaică, limba pe care a vorbit-o şi Iisus Hristos.

Ansamblul mănăstiresc “Sfânta Tecla” (Mar Taqla) se află în satul Ma’lula, în nordul Damascului, la 65 de kilometri şi la o altitudine de 1.600 m. Satul este izolat de versanţi naturali, fapt ce a favorizat păstrarea credinţei creştine de-a lungul timpului, precum şi a dialectului local, al limbii aramaice. Această mănăstire este unul dintre locurile de pelerinaj cele mai frecventate atât de sirieni, cât şi de străini, fie ei creştini sau musulmani.

Numele “ma’lula” înseamnă în limba aramaică “intrare”, marcând faptul că acest mic sat se află poziţionat la deschiderea unei trecători înguste printre versanţii munţilor Qalamoun. Această localitate este atestată documentar din timpul ocupaţiei romane, în apropiere găsindu-se ruinele unui templu roman. Tot aici sunt şi urme ale perioadei elenistice, în peşterile din regiune fiind descoperite numeroase arcade, morminte şi sculpturi ce amintesc de această perioadă. În Ma’lula se găsesc numeroase biserici, însă, din păcate, multe dintre acestea sunt în ruină: Sfântul Nicolae, Sfântul Sava, Sfântul Apostol Toma, Sfinţii Cosma şi Damian, Sfântul Gheorghe şi altele. În apropierea acestui sat se află şi mănăstirea greco-catolică dedicată Sfinţilor  Serghie şi Vah, cunoscută ca şi “Dayir Mar Sarkis”, iar în partea de nord a acestei localităţi se află Ansamblul mănăstiresc grec-ortodox al Sfintei Tecla. Ambele mănăstiri au fost unite până în 1724, când a apărut Uniaţia (unirea unei părţi a ortodocşilor cu romano-catolicii şi apariţia Bisericii Greco-Catolice) şi separarea greco-catolicilor de Ortodoxie.

Peştera s-a deschis la rugăciunea sfintei

După cum aflăm din tradiţie, Sfânta Tecla provenea dintr-o familie de nobili păgâni din regiunea Iconia. Dorind să ducă o viaţă creştinească, pe când avea doar optsprezece ani, Sfânta Tecla a rupt logodna cu un tânăr păgân, pe care tatăl său i-o impusese, şi a fugit de acasă. Dorind ca să o prindă şi să o aducă înapoi sau să o dea pe mâna autorităţilor pentru că îl dezonorase, tatăl său a trimis după ea soldaţi romani ca să o prindă. După cum aflăm din legendă, ea străbătuse deja doi versanţi din lanţul muntos Qalamoun, când soldaţii erau aproape de a o prinde. Ajungând în această zonă, unde nu mai putea trece muntele, sfânta s-a oprit şi s-a rugat pentru a primi milă de la Dumnezeu,  iar în acel moment muntele s-a separat în chip miraculos, permiţându-i să scape de urmăritori şi să ajungă în peştera în care îşi va petrece restul vieţii.

Femeile însărcinate au mare evlavie la Sfânta Tecla

În peşteră, Sfânta Tecla a descoperit un izvor ce i-a oferit apa necesară pentru a putea trăi, izvor ale cărui ape sunt de atunci vindecătoare. Mulţi paralitici şi-au găsit vindecarea, precum şi cei bolnavi de reumatism şi infertilitate. Sfânta a trăit tot restul vieţii sale în această peşteră, vindecând pe cei bolnavi şi propovăduind credinţa creştină. S-a săvârşit la 90 de ani, fiind pomenită în calendarul ortodox la 25 septembrie. Sfânta este adorată în întreaga creştinătate, iar prestigiul acestei mănăstiri este la fel de cunoscut ca şi cel al Mănăstirii Maicii Domnului din Saydnaya (unde se află o icoană a Fecioarei Maria pictată de Sfântul Apostol Luca). Familiile de pelerini sunt cazate în aşezământul special amenajat, ce aparţine de mănăstire, însă, în trecut, mulţi pelerini veneau şi dormeau în peştera sfintei aşteptând răsăritul soarelui şi participarea la Sfânta Liturghie, pentru a se împărtăşi şi a gusta apoi din apa sfinţită a izvorului din peşteră. Conform tradiţiei, dacă o femeie însărcinată vine pentru a cere ajutorul sfintei, trebuie ca ea să mănânce o bucăţică din fitilul ce a fost înmuiat în uleiul ce se află la candela care arde permanent în peşteră. Cei care sunt prea bolnavi şi nu pot ajunge la peşteră îi roagă pe cei apropiaţi să vină şi să se roage pentru ei la mormântul sfintei să le aducă din apa sfinţită.

Şi musulmanii o cinstesc

În Siria, mulţi dintre musulmani au evlavie la sfinţi şi îi cinstesc ca atare. Astfel că, în ciuda faptului că Islamul s-a răspândit în regiune devenind religia majoritară, cei ce locuiesc în aceste zone şi-au păstrat credinţa în Sfânta Tecla, fapt ce a ajutat la supravieţuirea şi creşterea prosperităţii mănăstirii. Trebuie să menţionăm că multe dintre rugăciunile adresate Sfintei Tecla, în peştera ei, sunt precedate de recitări a unor pasaje din Coran. Ca răspuns la aceste rugăminţi, multe cupluri musulmane cu probleme de infertilitate au fost binecuvântate cu copii. Câteva dintre aceste cupluri, pentru a-i mulţumi sfintei pentru minunea săvârşită, şi-au botezat mult-doritul copil în credinţa creştin-ortodoxă.

Pelerinii sunt bine primiţi oricând

Mănăstirea “Sfânta Tecla” depinde direct de Patriarhia Antiohiei şi este administrată de maica stareţă Pelaghia Sayyaf, ce are în subordine şapte măicuţe. Ca în orice mănăstire ortodoxă, viaţa zilnică a maicilor are ca punct central rugăciunea. Fiecare măicuţă se roagă în chilia ei în fiecare zi, iar de trei ori pe săptămână (miercuri, vineri şi duminică) se săvârşeşte Sfânta Liturghie de către unul din preoţii rânduiţi: aici slujesc doi preoţi ieşiţi la pensie, foarte bucuroşi când mai vine altcineva să slujească cu ei. Deoarece Mănăstirea “Sfânta Tecla” este un loc renumit de pelerinaj, măicuţele sunt întotdeauna pregătite să primească grupuri de turişti şi pelerini şi să le explice despre istoria mănăstirii, dar şi despre viaţa şi minunile Sfintei Tecla. Iar după tradiţie, maica ce are cea mai multă experienţă (cea mai bătrână) este cea care are grijă de peştera Sfintei Tecla şi îi ghidează pe pelerini în interiorul acesteia.

Pe lângă aceste îndatoriri, măicuţele se ocupă şi cu practicarea diferitelor munci fizice: cos şi brodează icoane pe pânză, fac cruciuliţe şi alte obiecte de colportaj, decorează icoane cu perle, cultivă pământurile aferente mănăstirii. Iar de când maica Pelaghia a devenit stareţă, a fost deschis aici şi un mic orfelinat în care se găsesc circa 30 fete cu vârste cuprinse între câteva luni şi 18 ani.

Locul care păstrează limba aramaică

Regiunea Qalamoun a fost încreştinată în totalitate în secolul al IV-lea, când aici s-au înfiinţat primele aşezăminte monahale.  La Ma’lula sunt păstrate documente din secolul al IV-lea care atestă existenţa unei vieţi monahale în acete ţinuturi. În secolul al VII-lea au venit musulmanii, iar răspândirea acestora în aceste ţinuturi s-a definitivat spre sfârşitul secolului al IX-lea. Cu toate acestea, au fost mai multe sate care au rezistat ofensivei musulmane până în secolul al XVI-lea, iar câteva dintre acestea sunt şi astăzi majoritar creştine: Saydnaya, al-Maâarra şi Ma’lula.

Rezistenţa acestor sate în faţa cuceririi musulmane s-a datorat şi păstrării identităţii culturale strămoşeşti evocată de păstrarea limbii aramaice ce încă se mai vorbeşte şi astăzi în aceste sate. Limba aramaică era cea mai răspândită limbă vorbită în toate aceste ţinuturi la venirea Islamului, fiind limba oficială a acestor regiuni; însă începând cu secolul al VII-lea a fost înlocuită încetul cu încetul cu limba arabă. Ma’lula este renumită pentru conservarea şi păstrarea acestei limbi. Prin intermediul locuitorilor de aici, mulţi dintre lingviştii europeni au venit şi au făcut cercetări ce le-au elucidat mai multe dintre trăsăturile limbii vorbite de însuşi Mântuitorul nostru, Iisus Hristos. Totuşi, deşi limba aramaică este vorbită atât de creştinii, cât şi de mulmanii ce trăiesc acum în cele trei sate de lângă Ma’lula (Jiba’din, al-Sarkha şi Ma’lula), aceştia nu scriu şi nu citesc nimic în aceasta, ci folosesc limba arabă în scris. Acest fapt ar duce la moartea acestei limbi, iar în acest sens profesorul George Ruskhalah, împreună cu guvernul sirian, a înfiinţat în anul 2006 un departament în cadrul Universităţii din Damasc ce are în vedere studierea sistematică a acestei limbi, precum şi pregătirea unor vorbitori care să păstreze vie această limbă de o importanţă covârşitoare atât pentru istoria Orientului Mijlociu, cât şi pentru întreaga lume.

cruce5

STIRE 9.09.2013:

Rebelii sirieni au preluat controlul asupra unui sat din nord-estul capitalei Damasc, locuit de creştini, transmite Daily Mail. Bucuria localnicilor, care sunt oponenţi ai regimului Assad, a durat puţin. Rebelii i-au ameninţat cu moartea dacă nu trec la islamism.

Potrivit presei, în grupurile rebele au fost inflitraţi extremişti islamişti, care provin inclusiv din gruparea teroristă Al-Qaida.

Un locuitor din satul Maaloula a declarat că mulţi dintre rebeli purtau bărbi lungi şi că strigau „Allahu Akbar!” (Dumnezeu este mare!”). Potrivit acestuia, rebelii au împuşcat creştini. Mai mult, unii locuitori au fost ameninţaţi că vor fi decapitaţi dacă nu trec la islamism, iar biserici au fost arse. 

Satul de munte Maaloula este unul din puţinele în care se mai vorbeşte o limbă antică rară, aramaică. 

1 Comment

Comments are closed.