Cu diavolul nu este de glumit (fara poze)

Denumirea cea mai frecventa data fortei malefice este cea de diavol. Crestinii au luat acest termen din limba greaca – “diabolos” – si i-au dat un sens crestin. “Diabolos” provine de la doi termeni: “dia” care inseamna “prin” si “ballo” care se traduce prin “a arunca”. Cuvantul desemna aruncarea de sulita, care odata ce lovea tinta, o despica. Termenul face trimitere la lucrarea demonului care urmareste sa-l lipseasca pe om de unirea cu Dumnezeu. In acest sens, Sfantul Paisie Velicikovski spune: “diavolii sunt ca vanatorii, alearga acolo unde vad ca este vanat. Se reped unde vad partea slaba a sufletului si nu se departeaza, nici nu fug pana nu ne arunca in groapa…”.

Noi romanii am ajuns sa-i spunem “Aghiuta”, un nume ce exprima diminutivarea ironica a cuvantului “aghios” – sfant, din limba greaca. “Aghiuta” inseamna “sfintisorul”.

Daca in trecut taranul se temea sa-i rosteasca numele, astazi am ajuns sa-i spunem celui de langa noi, atunci cand face lucruri iesite din comun, ca este “dat dracului” sau “al dracului”. In vechime diavolul era privit ca fiind cel care dezbina, aduce confuzie, ridica partile una impotriva alteia. In prezent am ajuns sa vedem reusita doar in insotirea cu diavolul. Se invoca mai des ca niciodata spusa: “Fa-te frate cu dracul pana treci puntea”.

Sunt persoane care au ajuns sa creada ca diavolul raspunde mai repede cerintelor decat Dumnezeu, ca e mai grabnic implinitor al nevoilor. Aceste persoane trebuie sa stie ca diavolul inseala in chip felurit. Chiar daca devine destept cu cel destept si prost cu cel prost, el nu urmareste decat sa lucreze impotriva noastra. Daca ii sopteste omului “ia-o pe aici, nu pe acolo”, sa fim siguri ca el nu va ajunge la izbanzi, ci doar la caderi.

Exista si o categorie de persoane care nu crede in existenta diavolului. In cazul de fata, diavolul isi schimba tactica. Accepta sa i se nege existenta dintr-un motiv bine intemeiat: daca nu crezi ca exista diavol, e foarte usor sa crezi ca nu exista nici Dumnezeu. Iar potrivit lui Dostoievski, daca nu exista Dumnezeu, atunci totul e permis.

A sta in vecinatatea diavolului si a-i deschide bratele inseamna a-i darui putere asupra ta. IPS Antonie Plamadeala marturisea in una din predicile sale, ca diavolul are numai atata putere cata ii dam noi. Iar cand ii daruiesti cat trebuie, iti ofera ca loc de petrecere lumea mortii – mormintele (Matei 8, 28). Iti arata mormantul si iti spune “Simte-te ca la tine acasa!”. Domnul Costion Nicolescu a scos in evidenta intr-un mod minunat ca termenul “acasa” este fara articol: “De ce nu poate fi articulat acasa nici hotarat, nici nehotarat? Din cauza conditiei sale absolut unice. Este un singur acasa adevarat, oricat de necajit sau de mandru ar fi el. Alte locuri pot fi cel mult ca acasa…”

Diavolul fiind ne-fratele, te indeparteaza, te instraineaza de semeni. Iar daca te aduce in fata lor, o face doar pentru a-i inspaimanta.

Daca vom ajunge sa glumim cu diavolul, va veni ziua cand nu ne va mai vorbi din exterior, ci va vorbi in locul nostru, dupa cum reiese din Evanghelia de la Marcu, capitolul V, versetul 9, unde Mantuitorul intreband un indracit “Care-ti este numele?”, a primit raspunsul: “Numele meu este Legiune, ca suntem multi”.

Invoirea cu diavolul omoara sufletul

“In vremea aceea a ajuns Iisus cu corabia in tinutul gherghesenilor, care este in fata Galileii. Si iesind pe uscat L-a intampinat un barbat din cetate, care avea demon si care de multa vreme nu mai punea haina pe el si in casa nu mai locuia, ci prin morminte. Si vazand pe Iisus, strigand, a cazut inaintea Lui si cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preainalt? Rogu-Te, nu ma chinui! Caci poruncea duhului necurat sa iasa din om, pentru ca de multi ani il stapanea, si era legat in lanturi si in obezi, pazindu-l, dar el sfarama legaturile pentru ca era manat de demon, in pustie. Si l-a intrebat Iisus, zicand: Care iti este numele? Iar el a zis: Legiune. Caci demoni multi intrasera in el. Si-L rugau pe El sa nu le porunceasca sa mearga in adanc. Si era acolo o turma mare de porci care pasteau pe munte. Si L-au rugat sa le ingaduie sa intre in ei; si le-a ingaduit. Si, iesind demonii din om, au intrat in porci, iar turma s-a aruncat de pe tarm in lac si s-a inecat. Iar pazitorii vazand ce s-a intamplat au fugit si au vestit in cetate si prin sate. Si au iesit sa vada ce s-a intamplat si au venit la Iisus si au gasit pe omul din care iesisera demonii, imbracat si intreg la minte, sezand jos, la picioarele lui Iisus, si s-au infricosat. Iar cei ce vazusera le-au spus cum a fost izbavit demonizatul. Si L-a rugat pe El toata multimea din tinutul gherghesenilor sa plece de la ei, caci erau cuprinsi de frica mare. Iar El, intrand in corabie, s-a inapoiat. Iar barbatul din care iesisera demonii Il ruga sa ramana cu El. Iisus insa i-a dat drumul zicand: Intoarce-te in casa ta si spune cat bine ti-a facut tie Dumnezeu. Si a plecat, vestind in toata cetatea cate ii facuse spre binele lui, Iisus”. (Luca 8, 26-39).

De cate ori citesc aceasta pericopa ma gandesc si se vede cu claritate ca daca ar fi putut, legiunea ar fi distrus si pe acest om. Dar harul lui Dumnezeu tine lumea si in afara de cuvantul lui Origen: “dragostea lui Dumnezeu este mai mare decat ura diavolului”, imi aduceam aminte si de o predica a Pr. Vasile Gavrila in care spunea: “v-ati gandit vreodata ce-ar fi cu universul acesta daca Dumnezeu si-ar retrage Harul Sau pentru o fractiune de secunda?”…. Daca-mi permiteti, continui: “v-ati gandit vreodata ce ar fi cu omul daca nu ar fi Harul lui Dumnezeu care se revarsa peste toti oamenii?”…

Noi nu ne gandim de cele mai multe ori, dar o face Domnul! Din fericire…

Pentru ca noi suntem prea preocupati de altele, adesea de ceva strain total cu situatia pe care o vedem. Avem impresia ca daca eu inchid ochii la suferinta aproapelui, prin aceasta ma apar si eu de rau! Probabil ca este o modalitate de negare care ar trebui sa ne protejeze de tot raul existent, dar nu este adevarat. Faptul ca eu neg ceva, nu inseamna ca acest ceva nu exista; faptul ca eu imi intorc privirea de la o rana, nu inseamna ca ea se vindeca! Ci din contra, se vindeca atunci cand te ingrijesti de ea…

Exista insa situatii si mai grave. La orice suparare -de cele mai multe ori fara motiv- cu o usurinta ce poate fi caracterizata ca inconstienta (ca sa nu folosesc cuvantul “nesimtire”) grava auzim in stanga si in dreapta spunandu-se: “du-te dracului!”. Altii merg si mai departe si injura pe Dumnezeu, pe Maica Domnului, pe Sfinti, orice ale legatura cu Hristos, cu cele sfinte!

Spun ca asa se simt ei bine!??… Sigur nu au constientizat ca este pacat, ca cel la care trimit pe cel care i-a suparat (celebrul “du-te………!) este ca o fiara ce distruge totul in calea ei. Haideti sa citim din nou Evanghelia unde ni se spune ca pana si pe porci trebuia sa-i nimiceasca! Orice prinde in calea lui distruge cu o ura ce numai pe el il caracterizeaza! Daca imi permiteti, este o fiara atat de nemiloasa si nelinistita, incat trebuie sa se hraneasca mereu cu sange proaspat, de om! Mai rau decat atat, exista oameni care-l cred prietenul lor!… Sarmanii!

Va rog din suflet, dati-mi voie sa fac o paranteza… Nicaieri in lume nu am intalnit in ziare atatea reclame pentru vrajitoare ca in Romania!!! Ne spun ca fac “magie alba”. Nu exista asa ceva! Magia este magie, necuratul-i necurat! Oricat l-ar spala ele! Nu o sa analizez eu, ci vreau sa va intreb: Si-a facut vreodata reclama Pr. Argatu? Dar Pr. Cleopa? Si multi altii… Va pot spune continuarea unei magii albe: la Preot! Dupa ce am fost la tribunal pentru ca m-au inselat si vreau sa-mi recuperez banii, sau la psiholog sa ma ajute sa-mi revin din depresie!

Naivitatea poate ca este o boala, nu este o scuza; si se trateaza prin cunoastere. Cu atata usurinta Tatal isi trimite copilul, fratele, parintele, prietenul, vecinul, strainul, seful etc “……-lui”, incat de multe ori ma infior. Trist este ca dupa aceea se duc la Preot si plang rugandu-se sa le ajute Dumnezeu caci copilul lor este demonizat… Mama draga, pana acum ce-ai facut? Tata draga, de ce ti-ai neglijat copilul?

In loc sa ne ocupam cu dragoste de familia noastra -ca sa nu mai zic de cei din jur- am preferat sa injuram, sa-i trimitem “…-lui!”. Dupa mintea lor probabil ca exorcizau raul prin aceasta! Dar exact opusul…

Si inca ceva… Daca imi amintesc bine Pr. Cleopa, cat si Pr. Arsenie Papacioc spuneau ca “necuratul este ca un catel, cand isi aude numele apare”. Si apare mai repede decat putem noi sa ne imaginam!

Dupa aceea suferinta… Suferinta trupeasca si sufleteasca! Un chin ce prevesteste chinurile iadului, o suferinta pe care numai Hristos o poate alina si vindeca. Dar in loc sa-L punem pe El in viata noastra ca ocrotitor, ne lasam dusi de nas pana intr-acolo incat ne mintim si pe noi, ca necuratul ne vrea binele. Intr-un fel asa este, vrea binele. Dar nu al nostru, ci al lui! Si care este binele lui?…

Iar pentru cei ce inca se mai indoiesc de Tainele Bisericii si de Harul lui Dumnezeu, vreau sa adaug acestea. La spitalele de psihiatrie, de multe ori doctorii nu puteau desparti pe cei cu boli psihice de cei demonizati, dar trebuia gasita o solutie. Asa ca in occident doctorii administrau respectivului bolnav un cocktail cu calmante ce puteau adormi un elefant, iar atunci cand cocktail-ul nu isi facea efectul era clar ca este posedat.

In Rusia aplicau alta metoda: puneau in fata pacientului doua pahare identice cu apa. Diferenta intre ele era ca, intr-unul erau calmantele pentru adormire, iar in celalalt aghiasma. Rezultatul: cei care erau demonizati nici macar nu se atingeau de paharul cu aghiasma!…

Cuvantul are o energie ce se transmite prin el. Cuvantul are o putere care de cele mai multe ori depaseste limitele noastre de intelegere, tocmai de aceea trebuie sa fim foarte atenti cum il folosim. Iar daca nu stim, sa folosim cuvintele Pr. Cleopa: “Manca-v-ar Raiul!”

Ultima arma a diavolului: Eu nu exist!

Clive Staples Lewis concentreaza minunat acest lucru, spunand: “In ce priveste diavolii, omul poate face doua greseli la fel de insemnate, dar opuse. Una e sa nu creada in existenta diavolilor. A doua e sa creada in existenta lor si sa-si bata capul cu diavolii in prea mare si daunatoare masura. Diavolii insisi se bucura in aceeasi masura de ambele erori si-l vor saluta pe materialist, ca si pe magician, cu aceeasi desfatare.” Aici vom vorbi despre prima greseala pe care o poate face omul, anume aceea de a nu crede in existenta diavolilor.

Cand nu credem in existenta diavolului, ajungem sa punem toate relele petrecute in noi si in jurul nostru si in lume sub influenta mediului, a astrelor, a conditiilor sociale, a oamenilor “rai”, etc. Astfel, omul ajunge sa creada mai mult in noroc si in ghinion, in lucruri intamplatoare si in hazard, in zodii si in influente astrale, cat si in vointa lui ca singur izvor al binelui si al raului, decat in lucrarea neincetata de ispitire a oamenilor, lucrata subtil de diavol.

Cand omul ajunge sa nu mai creada in diavol, el isi pierde si credinta in Dumnezeu. Din moment ce in mintea omului diavolul nu mai exista, binele si raul atarnand doar de vointa lui, el fiind “liber” de orice determinare transcendenta, nici Dumnezeu nu isi mai gaseste locul in viata sa.

Exista ispita de a spune, “cred in Dumnezeu, insa diavolul este ceva comic”. In acest caz, inselarea cuprinde intreaga minte a omului. Daca exista Dumnezeu, exista si diavol, iar daca Dumnezeu se face simtit in viata omului, tot asa se face simtit si diavolul in viata omului. Totul tine insa de vointa omului, care poate impiedica atat pe Dumnezeu, cat si pe diavol, de a-si face loc in inima si viata lui.

Cat timp diavolul ramane ascuns cunostintei si credintei omului, el poate lucra in voie, “bagandu-si coada” in toate planurile omului, in toate faptele si in toate relatiile pe care omul le are cu semenii sai.

Mai dureros insa este faptul ca atunci cand nu credem intr-un pericol sau risc, nu aveam cum si de ce sa ne pazim in fata lui. Suntem descoperiti si fara pic de aparare. Nimeni nu se pazeste acolo unde nimeni nu ataca, nimeni nu lupta cu ceva inexistent, nimeni nu poarta arme fiind de unul singur.

Din momentul in care constientizam lucrarea diavolului si credem in existenta lui, lupta devine mai aspra si mai intetita. Fiind descoperit, el lupta mai pe fata si mai aprig, “racnind ca un leu” in fata celor ce il privesc descoperit. Cand un dusman ne lupta intr-ascuns, el o face subtil, putin cate putin si pe termen lung, insa atunci cand este descoperit, el isi arunca in lupta, deodata, toate armele sale.

Cand ajungem sa ne dam seama ca gandurile rele ce ne vin in minte nu sunt izvorate de noi, ca maniile ce ni se aprind in inima nu sunt proprii firii noastre, aceasta fiind fundamental buna, cand patimile noastre nu sunt roade ale libertatii, abia atunci reusim sa luptam cu ele si sa ne schimbam mintea, induhovnicind-o, cu ajutorul harului lui Dumnezeu.

“Omul nu este dusman al omului. Doar diavolul este dusman al omului.” Daca am crede acest cuvant, cu mult mai usor am trece peste rautatile vazute sau simtite din partea celor de langa noi. Daca am vedea cum diavolul lucreaza prin oamenii neatenti la lucrarea lui in ei, nu am mai lovi in oameni, intorcandu-le rautatile, nu am mai suferi in fata rautatilor lor, ci am avea mila de ei, oricat de mult ne-ar lovi ei.

Cand nu mai credem in diavol, ajungem sa luptam cu omul de langa noi, sa urmam legii talionului, care zice “ochi pentru ochi si dinte pentru dinte”, sa luam totul personal, sa vedem in toti aceia care ne sunt greu de suportat numai lovituri si impunsaturi intentionate.

Cand diavolul nu a reusit sa-L ispiteasca pe Hristos, in pustie, el a trecut la a-L lovi prin oamenii de langa El, prin ucenici si prin preotii Templului iudaic. Un apostol se leapada de El de trei ori, un altul Il vinde, iar preotii Legii Vechi ii cer rastignirea. Cu toate acestea, El nu a cazut din dragostea fata de ei, stiind si vazand cu diavolul lucreaza prin ei asupra Lui, cum ei se comporta inconstient, drept pentru care a si zis: “Iarta-i, Doamne, caci nu stiu ce fac.”

Diavolul exista, insa cauta cu toata puterea sa ramana ascuns.

Diavolul ne pacaleste, cum ca nu exista, pentru a putea sa ne piarda fara prea mare lupta.

Sursa (3 autori): www.crestinortodox.ro

1 Comment

Comments are closed.