Un fel de… La revedere

Înainte de vreme, am avut un blog la care am muncit aproape 3 ani (2010-2013), dar nu un blog per se, care înseamnă cuvinte proprii, păreri personale sau un fel de jurnal. Era un fel de “agenție de știri”, analize și comentarii socio-politico-economico-științifico-religioase… de unde se și chema Traian Stefan Grozescu’s so called “blog”. Adresa era http://tsgrozescu.wordpress.com și nu mai există din 2013, după niște șocuri emoționale imense, justificate faptic. Cu regrete și remușcări, dar cu convingerea că el este o mixtură dubioasă de bune și rele, care nu face altceva decât să confuzeze (avea și un trafic extraordinar de mare) mințile mai slabe/impresionabile, iar mie să-mi exacerbeze orgoliul/mândria (unul din cele mai mari păcate), l-am șters aproape cu mâna mea… doar ok-ul final, la rugămintea mea, l-a apăsat iubirea și soția mea, n-am putut eu însumi după atâta strădanie…

La un timp după, cu mult mai mare grijă și selectivitate, euristic (metoda încercare-eroare)… am ajuns la acesta; care celor câțiva care l-au citit, ocazional (selectivitatea a “omorât” traficul) sper că le-a mers, măcar un pic, la suflet. Puține cuvinte de la mine, rareori (nu înseamnă că nu am păreri, ci am ținut la acuratețea unor idei ale altora cu care am empatizat/”rezonat” foarte mult, unele rugăciuni și scrieri alese, alteori melodii deosebite sau filme sau poze personale și doar câteva știri/analize) pe care am vrut să vi le înfățișez și vouă, în ideea că nu vă ciocniți de ele, sau nu le găsiți, sau nu aveți timpul să le căutați (și un fel de back-up, internetul devenind foarte “volatil” și manipulat în ultima vreme, cu impresia că se contează pe memoria noastră scurtă)…

Am ajuns într-un moment în care se întâmplă ceva cu mine. Și fizic, și spiritual. Până nu mă conving (și dacă) despre ce este vorba, voi spune STOP sau PAUZĂ. Scopul nu scuză mijloacele, în ciuda credinței populare; de cele mai multe ori este modus operandi cel care ne definește acțiunile și ca oameni.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să trecem cu bine peste toate, mai precis TOT ce ne trebuie e să ne întărească în CREDINȚĂ, care observ (și nu numai la mine) începe să pâlpâie… ori că nu întreținem suficient LUMINA din noi, ori că dușmanul a sporit și ne “sâcâie” mai mult. Ceva se întâmplă, nu știu ce… dar cine sunt eu să merit să știu? Nimeni. Doar un suflet care-și cere iertare pentru momentele când a greșit.

Cu drag,
Traian Ștefan Grozescu (cel din mijloc)
Eu mami tati 001

1 Comment

Comments are closed.