Leonid Uspensky – o biografie sub semnul providenței

Leonid Uspensky

Biografia lui Leonid Alexandrovici Uspensky, viitorul iconar și teolog al icoanei, a fost spectaculoasă, așa cum numai un secol greu încercat de războaie și crize putea să scoată la iveală. Născut în 1902, în mica aristocrație rurală rusească, la vârsta de doar 15 ani a fost cuprins de febra revoluției care a răvășit în 1917 vechea Rusie țaristă. Ateu convins în acea perioadă, se războiește mai ales cu icoanele pe care le găsea prin case și pe care le arunca pe fereastră. De pe acum exista o fascinație a icoanei, încă neînțeleasă.

Revoluționar înflăcărat, pe la 15 sau 16 ani vrea să se înroleze în Armata Roșie. A fost refuzat din pricina vârstei, dar după câteva luni a fost totuși acceptat, așa că în anul 1918 pleacă la război. S-a îmbolnăvit de tifos și s-a refăcut cu greu. În cele din urmă s-a înrolat într-o divizie de cavalerie care lupta în Caucaz. Soarta acestor cavaleriști roșii a fost una tragică: din 8.000 de oameni câți erau în 1917, în iunie 1920 abia dacă mai rămăseseră câteva zeci în viață.

În ziua când divizia lui a fost zdrobită, Leonid Uspensky a scăpat datorită unui șir de evenimente proniatoare. A ratat deșteptarea și a rămas în urma celorlalți. Când a ajuns lângă camarazii lui, ei erau deja în mijlocul unui măcel. Calul i-a fost ucis, iar el a ajuns prizonier al albilor. Un tribunal militar ad-hoc l-a condamnat la moarte prin împușcare. Însă pe când stătea în picioare pe marginea unei gropi în care ar fi urmat să cadă s-a întâmplat să treacă pe acolo un colonel care a oprit execuția. Condamnatul a fost pus la muncă pentru Armata Albă. Riscul era continuu, pe de o parte Armata Roșie, unde ar fi putut fi condamnat pentru trădare, pe de altă parte în mediul rușilor albi trebuia să fie mereu atent. În această atmosferă Uspensky a devenit tăcut și discret, iar aceste atitudini au ajuns să îl caracterizeze o viață întreagă. Șocul prin care a trecut a fost atât de puternic, încât, povestea mai târziu, ajunsese să nu mai simtă nimic. Și totuși, a văzut iarba pe care călca și i s-a părut că e de o deosebită frumusețe.

Întregul război l-a marcat profund pe Uspensky. În timpul retragerii Armatei Albe, a ajuns în Bulgaria, unde abia s-a putut întreține.

A suferit chiar de o orbire temporară din pricina mal­nu­triției. Aici a rămas până în 1926, când a obținut un contract de muncă la un atelier de turnătorie în Franța. În 1929 și-a început studiile de pictură, în paralel cu o serie de slujbe derizorii care îl țineau la limita subzistenței.

Icoana a fost descoperită de artistul exilat dintr-o întâmplare. A vrut să demonstreze unui coleg că nu poate fi foarte greu să picteze o icoană. A lucrat prima icoană, însă deîndată ce a terminat-o, a distrus-o. Nu a fost mulțumit de rezultat. A început în felul acesta o căutare ce a durat toată viața. I-a fost alături Grigorie Krug, care cunoștea puțin tehnica pictării icoanelor, dar cum nu a fost suficient, Uspensky a luat și o serie de lecții de la un iconar rus. În paralel a început să studieze icoanele vechi din magazinele de anti­chități. Avea apoi să repete întreaga viață: icoanele vechi sunt cei mai buni profesori.

Prin intermediul icoanei, Leonid Uspensky s-a reîntors în sânul Bisericii în care fusese botezat, dar pe care o părăsise furat de duhul vremii. Icoana a devenit preocuparea lui de căpătâi. Soția lui își amintește că muncea douăsprezece-paisprezece ore pe zi în atelierul de pictură, iar articolele și cărțile le scria noaptea sau în zilele de sărbătoare. Leonid Uspensky a încetat din această viață în anul 1987, în vârstă de 85 de ani. Un om salvat de icoana ortodoxă, care a devenit apoi unul dintre cei mai mari apologeți ai icoanei din secolul XX.

Paul Siladi – Ziarul Lumina
paul-siladi

1 Comment

Comments are closed.