Sfinții noștri și discreția zilelor de astăzi

Duminica Sfinţilor Români, o zi care vine după Duminica Rusaliilor şi după Duminica Tuturor Sfinţilor, închinată sfinţeniei crescute din neamul nostru românesc. O zi în care Mântuitorul cheamă la Altarul din cer, să săvârșească Liturghia cerească, pe toți sfinții zămisliți de poporul nostru.

Astăzi cinstim în mod sobornicesc pe sfinţii români înveşniciţi prin hotărâri sinodale în calendar, dar şi pe cei mulţi bineplăcuţi lui Dumnezeu şi rămaşi necunoscuţi pentru noi, cei de astăzi. Şi unii, şi alţii sunt modele apropiate de statornicie întru Hristos.

Însă ne‑am obișnuit să‑i vedem pe sfinți foarte îndepărtați în timp față de noi. Ei există, dar au trăit cândva, în alte condiții, credem noi, mult mai propice pentru a ajunge la sfințenie. Astăzi există sfinţi, poate ne și întâlnim cu ei în anumite condiţii, dar nu ştim, nu percepem, nu simțim această înălţime a trăirii omeneşti. De multe ori ne punem întrebarea cum îl identificăm pe omul sfânt? Omul sfânt înseamnă om cercetat de Dumnezeu, om care s‑a împărtășit de sfințenia lui Dumnezeu, nu om cu merite deosebite, cu performanțe morale, profesionale, intelectuale. Evident că acestea din urmă nu sunt excluse, dar ele sunt o consecință a faptului că omul respectiv a primit mult har dumnezeiesc.

Într‑o vreme în care manualele și mass-media ucid eroii naționali în favoarea unor îeroiÎ mondeni, într‑o vreme în care oamenii nu mai au dispoziție spre cele cu anevoie, când tinerii ucenicesc la cele ale încrederii în sine, când smerenia – cel mai binecuvântat rod al Duhului Sfânt – este expusă ca fiind complex de inferioritate, când ni se pare că România nu mai este o țară frumoasă, când credem că poporul român a ajuns la coada clasamentului european, când ni se pare că țara noastră nu-și mai poate hrăni pruncii, că nu-și mai poate ocroti bătrânii, să nu uităm că în calendarul Bisericii noastre nu există vreo lună în care să nu fie pomenit cel puţin un sfânt român, iar rugăciunile lor se revarsă ca o ploaie de har peste toți românii, de pretutindeni.

De asemenea, poporul păstrează în memoria Bisericii și își exprimă în modul cel mai liber, uneori chiar cam zgomotos, evlavia pentru anumiţi părinți, monahi sau mireni, recunoscuți pentru râvna lor. Se recunoaşte sfinţenia neamului nostru, care nu lipsește, numărul celor sfinți fiind cu siguranță mult mai extins decât numărul celor care au fost trecuţi în calendar, dar momentul în care cineva este proclamat sfânt trebuie lăsat harului lui Dumnezeu, care lucrează în mod tainic.

Cei care cinstesc în mod special anumiți buni viețuitori, încă nerecunoscuți ca sfinți prin hotărâri sinodale, trebuie să o facă în discreție și bună-cuviință, virtuți atât de plăcute și specifice oamenilor sfinți, cu răbdare și în ascultare față de Biserică, cu gândul că toate se împlinesc doar când va voi Domnul. Orice om care se află în ascultare se află de fapt în chiar voia lui Dumnezeu. Când nu ne aflăm în ascultare, apar dilemele. Atunci apar calculele noastre nesfârşite, înlănţuirile de raţionamente, atunci intervin, în egală măsură, presiunile propriilor noastre imbolduri, mai curate sau mai puţin curate. Duhul Sfânt dăruieşte sfinţenia, iar cine este cu adevărat sfânt în ceruri este rugător pentru noi toți.

Cinstirea celor rugători și râvnitori în cele dumnezeiești din neamul nostru nu are sensul copierii de modele individuale, de afirmare a unui triumf, fie el și duhovnicesc, ci trebuie să fie dedicată efortului de a lepăda viaţa împătimită şi a o primi pe cea virtuoasă cu Hristos, în discreție, nu pentru a fi văzuți de oameni.

Ciprian Bâra – Ziarul Lumina de Duminica (Editorial) 14.06.2015
Ciprian Bara

1 Comment

Comments are closed.