Dependentele, fete ale neincrederii

Dependentele. Ce reprezinta pentru voi acest termen? V-ati confruntat vreodata cu ele, voi sau persoane dragi, apropiate? Ce credeti ca voiau sa va transmita, sa le transmita? Ati incercat sa le priviti cu mai multa atentie, sau nici macar nu v-ati dat seama ca fac parte din viata voastra?

Desi nu e usor de constientizat, eu consider ca fiecare dintre noi se poate confrunta cu o dependenta la un moment dat in viata, indiferent de natura ei.

Dependenta este vazuta ca un obicei necontrolabil de a consuma alcool sau alte substante nocive organismului uman si este o componenta psiho-fizica, iar persoana care o dezvolta nu poate sa o controleze fara ajutorul unui specialist, al unei persoane avizate. Controlul asupra situatiei, venit doar din partea persoanei in cauza, este dificil din cauza afectiunilor fizice si psihice.

Cu toate ca in general dependenta este asociata cu anumite substante, orice lucru folosit in exces poate fi considerat dependenta.

Sunt multe de spus in legatura cu acest subiect, dar este destul de dificil sa cuprind intr-un singur articol diferitele tipuri de dependente.

Toate sunt importante, toate au diferite motive la baza (cred ca unul dintre principalele motive este lipsa de curaj) si oricare dintre ele ne pot ajuta sa evoluam, sa ne intelegem mai bine si sa ne schimbam viata, atat timp cat le constientizam, recunoastem ca ne confruntam cu o dependenta, avem dorinta de a scapa de ea si facem tot ce ne sta in putinta pentru a o depasi.

Dependenta de persoane

In acest articol mi-am propus sa vorbesc despre dependenta de persoane. Este tipul dependentei in care m-am regasit si eu. Nu pot spune ca este mai rea decat celelalte.

Orice forma de dependenta este rea, indiferent daca narcoticul este alcoolul, morfina sau idealismul.
— Carl Gustav Jung

Ce pot spune sigur este faptul ca te “ajuta” sa stagnezi, sa devii o persoana care are nevoie de ceilalti pentru a trai, ca si cum altcineva ar fi in locul tau. Pur si simplu, orice lucru faci, simti nevoia sa-i spui celuilalt si sa primesti aprobare sau, si mai rau, astepti ca celalalt sa ia hotararea in locul tau. Crezi ca fericirea si implinirea depind de celelalte persoane.

Aparente

Atentie! Ingrijorator este faptul ca o persoana dependenta se poate comporta, aparent, la fel ca o persoana sigura pe ea insasi si este destul de greu sa-ti dai seama cand se intampla acest lucru.

Printre cele mai relevante indicii se numara faptul ca persoana in cauza poate fi foarte sociabila, dispusa mai mereu sa ajute, sa se sacrifice pentru confortul celorlalti. Mai mult decat atat, este genul de persoana care nu se duce la cumparaturi fara un prieten/a si cumpara un lucru, desi nu ii place foarte mult, doar fiindca asa a primit un sfat, iar pe moment creeaza senzatia ca a fost alegerea ei.

De asemenea, poate fi acea persoana care prefera sa lucreze in echipa, dar care evita sa-si spuna parerea. Este de acord cu ceilalti, iar daca sunt doua pareri diferite face in asa fel incat sa fie acceptate ambele.

Ideea este ca persoana dependenta are in permanenta nevoie de acceptare. Face diferite compromisuri pentru a se integra intr-un grup, pentru a fi privita intr-un mod pozitiv de ceilalti chiar daca acest lucru poate fi periculos pentru ea.

Are nevoie de aprobare, persoana neavand incredere in ea insasi si considera ca ceilalti nu ii vor putea accepta punctul de vedere. Prefera sa tina cont de parerile celorlalti chiar si in legatura cu problemele ce o vizeaza direct.

Va astept sa cititi in curand partea a doua a articolului in care voi vorbi despre cum apar aceste dependente si ce putem face pentru a scapa de ele.

Cum ai aparut in viata mea?

Ca in orice situatie, cand un lucru il determina pe altul, si dependenta apare pentru ca a fost provocata de diferite motive. Uneori suntem constienti de ele, cazul cel mai fericit, deoarece astfel putem lucra asupra lor si ne este mult mai usor sa scapam de ea, alteori nu si atunci procesul de constientizare si de rezolvare poate fi mult mai indelungat.

Este practic imposibil sa enumeri toate motivele care pot declansa dependenta, deoarece fiecare persoana are propriile experiente de viata si propriul mod de a le intelege si privi si depinde de la persoana la persoana cu ce situatie se confrunta si ce anume ii poate determina dependenta.

Totusi, exista cateva motive des intalnite ce pot explica dependenta, asa-zisele surse de suferinta. Sunt solide si au o putere extraordinara asupra noastra.

Pe primul loc cred ca se poate clasa detasat stima de sine. Da, aceasta poate fi atat prietena noastra, la care apelam cand avem nevoie de incurajare, de sustinere, de cineva care sa fie cu noi in diferite momente din viata noastra, cat si “bestia” care ne pune piedici, care ne transforma in neputinciosi, in persoane care se simt rau cu ele insele, inferioare si incapabile de a reusi.

Ne tine pe loc si nici macar nu incercam, nu avem puterea sa incercam, sa vedem de ce suntem in stare si care sunt limitele noastre. Suntem prizonieri, nu ne acceptam propria persoana, iar uneori chiar poate conduce spre auto sabotaj.

Desigur, lista poate continua cu dezaprobarea (critica). Ea ne transforma in fiinte sensibile si fugim imediat dupa protectie, pansamentul care sa ne ajute sa rezistam. Si de multe ori acesta este o persoana care ne impaca si ne cocoloseste. In multe cazuri critica poate ajuta: daca suntem cu adevarat sinceri cu noi, ne putem da seama ce este adevarat din ceea ce ni se spune.

Dar asta presupune sa ai o relatie foarte buna cu tine, sa te cunosti si sa te accepti. Asta nu inseamna ca nu trebuie sa imbunatatesti punctele slabe! In caz contrar, privim critica ca pe un permanent atac la propria persoana si avem senzatia ca nimeni nu ne intelege si nu ne accepta.

La fel de periculoasa poate fi si singuratatea. O persoana singura se gandeste imediat ca este ceva in neregula cu ea, ca nu are nimic bun de oferit si ceilalti nu o pot iubi. Aceasta face tot posibilul sa gaseasca pe cineva care sa-i dea valoare, pe cineva de care sa se lege si sa fie ca un punct de sprijin, o persoana care sa o “sustina”.

De multe ori, aceste persoane se simt etichetate si marginalizate si se inchid in propria carapace. Iar daca intalnesc acea persoana-protector, se simt fericite, cred ca si-au rezolvat problema. Din pacate, nu ne dam seama ca putem sa cadem in propria capcana. Daca am gasit pe cineva care sa actioneze in locul nostru, pentru ca noi suntem condusi de frica, nu inseamna ca am rezolvat problema, ci am refulat-o doar, am inchis-o intr-un sartarel si nu ne intalnim cu ea decat cand suntem la limita.

Tocmai acest fapt ne poate afecta mult mai mult decat in momentul in care ne-am da seama de adevarata situatie si nu am incerca sa gasim solutii pasagere. Printre acestea este vorba si de vulnerabilitate. In momentul in care acea persoana s-ar desparti de noi sau pur si simplu ar iesi din viata noastra, din diferite motive, noi am cadea la pamant, am fi asemenea unui bol de sticla care se sparge.

Inca un motiv important ar putea fi copilaria, mai exact relatia cu parintii pe care am avut-o in acea perioada. Este clar ca o persoana care a avut parinti supraprotectori se confrunta cu o dependenta. Practic, nu este obisnuita sa ia singura decizii, sa aiba incredere in potentialul sau si in propria judecata, nu a fost incurajata sa-si afirme personalitatea. De mica, a fost invatata ca altii sa ia decizii in locul ei. Ca si cum viata ei ar fi a altcuiva.

Dar poate aparea si situatia in care aceste persoane au fost private de iubire, de sprijin afectiv si atunci ele cauta cu disperare persoana care sa le diminueze aceste lipsuri.

Ce putem face?

Dupa cum am mai spus, motivele sunt multiple, iar modalitatile de rezolvare, de asemenea. Probabil multe persoane ar dori sa stie cum putem indeparta dependenta si cum putem deveni persoane independente, pe propriile lor picioare.

Ar fi usor sa dau cateva sfaturi, cateva modalitati “minune” si toata lumea ar fi impacata si fericita. Eu nu aleg sa fac asta pentru ca ar insemna sa fiu superficiala si sa le “vand” sperante inutile celorlalti, iar acest fapt nu i-ar ajuta deloc.

Ce pot sa fac este sa ii sfatuiesc ca in momentul in care se confrunta cu o asemenea problema cei apropiati, cei din jurul lor, sau cand li se sugereaza ca ei insisi ar fi dependenti, sa nu ezite sa caute ajutor de specialitate, sa doreasca sa isi rezolve problema si sa nu fuga de ea.

Cei din jur sunt afectati de o persoana dependenta?

In primul rand este afectata ea insasi. Dar da, cu siguranta are efecte si asupra celor din jur. Uneori, poate fi mult prea insistenta in a-i oferi cat mai mult timp, atentie, si acest lucru le poate afecta performanta, propria viata, pot simti ca le este invadat spatiul, timpul. Este ca si cum ar trebui sa fie 100% disponibili pentru acea persoana, fiind solicitati in permanenta pentru diferite sfaturi.

Mici indicii si idei despre comportamentul fata de persoanele dependente:

  • Apreciati-le meritele. Trebuie sa inteleaga ca este omeneste sa greseasca si ca esecul poate fi rezolvat si nu trebuie privit neaparat ca o tragedie.
  • Cand o persoana dependenta cere un sfat, cereti-i propria parere. Este necesar sa inteleaga ca nu este benefic sa se conformeze automat parerilor celorlalti! Sa se obisnuiasca cu analiza, gandirea, cu propria decizie si asumarea responsabilitatii.
  • Cereti voi un sfat de la persoana dependenta in diferite probleme/domenii in care este competenta. Dependentii au nevoie sa fie incurajati sa nu renunte usor la propria parere.
  • Incurajati persoanele dependente sa aiba activitati individuale. Sa li se explice ca uneori este mai util sa lucreze pe cont propriu decat sa fie implicate doua persoane in aceeasi sarcina.
  • Persoanele dependente nu trebuie abandonate brusc. Este nevoie de timp pentru a se obisnui cu noua situatie si cu faptul ca de acum inainte este nevoie sa se descurce singure.

Este important sa se retina ca o persoana dependenta nu este mai putin valoroasa decat ceilalti, doar ca aceasta se confrunta cu anumite dificultati in relatia cu ea insasi si cu ceilalti. Este foarte important sa fie inteleasa, sustinuta in a rezolva propriile probleme si ajutata din tot sufletul si cu incredere in reusita!

Hai sa facem un exercitiu: inchide ochii si timp de 3 minute gandeste-te la o atitudine, la un obicei la care te-ai gandit mai demult ca e cazul sa-l schimbi.

Poate fi vorba sa te lasi de fumat sau sa nu mai mananci atatea dulciuri. Sau chiar sa nu te mai lasi dus de prietenii care-ti cer tot timpul bani cu imprumut.

Autoobservatia – cheia dezvoltarii inteligentei emotionale

Deci, orice-ar fi, inchide ochii si fii atent la schimbarea dorita. Constientizeaza ce simti in legatura cu aceasta schimbare. Cat de mult te preocupa lucrul asta? Cat de motivat esti sa o faci? Ce eforturi ai facut pana acum? Ce costuri si ce beneficii implica aceasta schimbare?

Ai auzit de multe ori zicandu-se in jurul tau “Trebuie sa fac ceva… Asa chiar ca nu se mai poate… Neaparat trebuie sa fac ceva ca sa ma schimb”.

Si in cele mai multe cazuri a fost nevoie de o gramada de timp pentru ca schimbarea chiar sa se produca. In cartea sa Working with Emotional Intelligence, Daniel Goleman descrie cele 4 faze ale schimbarii asa cum le-a descoperit James Prochaska, psiholog cercetator la Universitatea din Long Island. Dupa Goleman, schimbarea are practic patru faze:

1. Orbirea

Problema nu este ca ei nu vad solutia, ci ca ei nu vad ca este vreo problema.
— G.K Chesterton

In aceasta faza problema practic nu exista, oamenii se opun posibilitatii unei schimbari.

Chiar daca cei din jur ne spun ca este ceva in neregula cu noi sau in atitudinea noastra, noi nu suntem de acord cu ei si nu suntem inca pregatiti pentru schimbare. Refuzam ideea ca avem nevoie sa facem o schimbare in viata noastra si rezistam tenace oricaror tentative care ni se ofera pentru a o realiza.

2. Contemplarea

Oamenii aflati la acest nivel au acceptat necesitatea schimbarii, au ajuns la concluzia ca trebuie sa se perfectioneze, sa se corecteze, sa se indrepte si au inceput sa se gandeasca cum ar putea sa o faca.

Sunt deschisi sa vorbeasca despre asta dar nu sunt gata sa se inhame cu tot sufletul la un proces de schimbare: au o atitudine ambivalenta. Actiunea este inlocuita deocamdata prin gandire si verbalizare.

In aceasta etapa avem o atitudine de victima. Manifestam o neputinta de actiona sau consideram ca problema ne depaseste, ca nu depinde de noi, ca altcineva poate sa faca ceva, ca daca X ar face ceva atunci si noi am putea sa…

Unii asteapta chiar un moment magic, Anul Nou, ziua de nastere. Auzim deseori expresia “maine” sau “anul viitor”. Schimbarea esueaza deoarece nu suntem gata sa ne angajam total pentru realizarea ei. De fapt nu avem incredere ca NOI putem face ca schimbarea dorita sa aiba loc.

Este si exemplul unui inginer care a analizat timp de 5 ani de ce este timid si pasiv, dar nu a considerat ca a inteles suficient problema incat sa treaca efectiv la actiune.

3. Pregatirea

Oamenii incep sa se focalizeze pe solutii – cum sa devina mai buni, sa se perfectioneze. Ies din starea de victima, intrevad deja solutiile. Este vremea formularii planului de actiune cu obiective specifice si detaliate. In aceasta etapa remarcam cresterea increderii in sine.

La acest stadiu suntem copti pentru schimbare. Ajungem de obicei in acest stadiu dupa o discutie de la suflet la suflet cu o persoana importanta, dupa un dezastru la serviciu sau dupa o criza in viata personala. Suntem pe muchie, dornici sa dezvoltam un plan de actiune. Suntem constienti de problema si vedem si modurile in care se poate rezolva, palpand aproape rezolvarea ei.

4. Actiunea

Apar schimbari vizibile. Are loc transformarea vechilor obiceiuri.

In aceasta faza ne punem planul in aplicare, urmam pasii stabiliti. Ne schimbam felul cum actionam: se modifica patternurile emotionale, felul in care ne vedem pe noi insine. Oamenii cred ca acest stadiu este ceea ce inseamna de fapt schimbarea, dar asa cum vedem este de fapt ultima faza a ei, construita pe baza celorlaltor etape.

Iti propun acum sa fii sincer cu tine si sa constientizezi faza la care te afli. In ce stadiu esti? Stadiul la care te-ai recunoscut iti arata cat de aproape sau de departe esti ca schimbarea visata sa se produca.

Secretul unei schimbari rapide?

Ca schimbarea sa se produca repede este important sa iesi din starea de victima. Ai incredere in forta si in capacitatea ta de a schimba lucrurile! Cum sa accelerezi acest proces?

Unul dintre motivele principale pentru care atat de putine persoane folosesc autosugestia este folosirea unei tehnici gresite. Cei ce au urmarit articolele precedente au inteles ca o sugestie devine activa, incorporata in subconstient, doar atunci cand depaseste factorul critic al mintii constiente. Cu alte cuvinte cand suntem intr-o stare de hipnoza. De aceea pentru a folosi autosugestia este necesar sa obtinem aceasta stare.

Cea mai frecventa greseala in folosirea autosugestei este repetarea constienta a sugestiei ce devine o mantra. Atat timp cat folosim mintea constienta, acea sugestie ramane in zona mintii constiente fara a ajunge in subconstient. Va ajunge totusi acolo prin conditionare, prin repetare asidua, dar nu atat de rapid cum ne-am dori.

Secretul succesului cu autosugestia consta in 2 etape:

Prima este de a satura mintea constienta repetand de mai multe ori sugestia respectiva. Cea de-a doua etapa este depasirea factorului critic (adica autohipnoza) pentru ca sugestia aflata deja in mintea constienta sa patrunda in subconstient ocolind factorului critic.

Voi prezenta o tehnica extrem de simpla si rapida pentru a realiza cea de-a doua etapa, insa mai intai vreau sa va ofer cateva recomandari referitoare la alegerea unei sugestii.

O sugestie trebuie sa fie: simpla, formulata in termeni pozitivi si la timpul prezent, sa fie masurabila si sa includa o recompensa.

Un exemplu de sugestie formulata corect este: “In fiecare zi ma trezesc si exersez 20 de minute, iar acest lucru ma face sa ma simt bine toata ziua”. Puteti foarte usor sa identificati toate elementele prezentate mai devreme.

Un contraexemplu: “De maine nu voi mai fuma niciodata”. Aceasta sugestie are sanse minime de reusita.

Revenim la cea de-a doua etapa: depasirea factorului critic al mintii constiente.

Inchideti ochii si pretindeti ca, indiferent de orice se intampla sau orice ati face, ochii raman inchisi. Este necesar sa pretindeti acest lucru avand convingerea absoluta ca ochii raman inchisi.

Iar atunci cand sunteti siguri ca ati obtinut acest lucru, pastrand aceasta convingere incercati sa-i deschideti si veti vedea ca ochii raman inchisi. Trebuie sa incercati cu adevarat sa deschideti ochii dar sa pastrati convingerea si veti observa ca ochii raman inchisi.

Tot acest exercitiu dureaza cateva secunde iar in momentul in care ochii raman inchisi, dupa ce ati incercat sa-i deschideti, relaxati-va si pastrati aceasta convingere. Nu este necesar sa testati din nou, pentru ca ati obtinut deja o stare de transa. Atat timp cat pastrati aceasta convingere veti ramane in transa iar factorul critic este ocolit.

Va recomand sa exersati de cateva ori acest lucru pana cand sunteti siguri ca il puteti realiza foarte usor. (Apropo, acest exercitiu se numeste “catalepsia pleoapelor” si este folosit de majoritatea hipnotistilor intr-o inductie rapida.)

Odata ce stapaniti acest exercitiu (pe care il poate invata chiar si un copil de 5 ani), puteti asocia un declansator al starii de relaxare inaintea exercitiului (cum ar fi rostirea unui cuvant, ridicarea si coborarea unui deget sau crearea unei imagini) si veti obtine starea potrivita pentru a accepta sugestia dorita aproape instantaneu pentru ca mintea subconstienta lucreaza prin asociere.

Acesta este un truc pe care il folosesc si hipnotizatorii: odata ce persoana a obtinut o stare adanca de hipnoza, instalarea unui declansator este cea mai bune metoda de a obtine aceeasi stare adanca de hipnoza si data viitoare in cateva secunde. De asemenea acest declansator este instrumentul cu ajutorul caruia persoana respectiva poate invata sa foloseasca autohipnoza.

Un beneficu remarcabil al exercitiului de catalepsie a pleoapelor este ca poate fi folosit cu succes pentru a inlatura micile tensiuni cotidiene. Tot ceea ce trebuie sa faceti este sa ramaneti cu ochii inchisi si sa mentineti aceasta stare timp de 2-3 minute. Veti putea beneficia astfel de o deconectare binevenita.

Mintea constienta nu se poate concentra la prea multe lucruri simultan iar odata ce este ocupata cu mentinerea catalepsiei pleoapelor, toate celelalte programe sunt suspendate. Pentru cei interesati de acest subiect, va recomand cu multa caldura o carte ce trateaza in detaliu autosugestia: “Catre Culmile Succeselor”, scrisa de Pavel Corut.

Practicand in fiecare zi autosugestia vom putea sa ne dezvoltam aceasta abilitate extraordinara. La fel ca un exercitiu fizic, prin antrenament vom obtine rezultate din ce in ce mai bune pentru ca nimeni nu a reusit in prima sedinta la o sala de fitness sa impinga o haltera de 200 de kg sau sa alerge un maraton.

Insa prin antrenament ne putem dezvolta abilitatile pe care le dorim, iar stapanirea autosugestiei este o abilitate extraordinara care merita putin efort. Pentru majoritatea dintre noi 10-15 minute pe zi sunt suficiente pentru a dobandi poate cel mai puternic instrument al dezvoltarii personale.

Cred ca oricine doreste sa schimbe cate ceva in viata personala: unii vor sa invete sa castige mai multi bani, altii vor sa urmeze cursuri de perfectionare intr-un anumit domeniu, altii vor sa isi imbunatateasca performantele sportive. Poate unii vor sa renunte la fumat sau vor sa slabeasca cateva kilograme.

Pentru fiecare dintre aceste schimbari exista o motivatie. Si totusi unele schimbari, de fapt cele mai multe, sunt dificil de realizat. Perseverenta ajuta, dar foarte multi nu au perseverenta necesara pentru a avea succes.

Transformarile exterioare apar atunci cand cele interioare au fost realizate

In engleza suna mai bine: “The inner game drives the outer game”. Nu vom obtine mai multi bani daca nu vom deprinde mai intai abilitatile necesare pentru a castiga mai mult. Transformarea apare intodeauna din interior si se manifesta in exterior prin actiunile pe care le facem si apoi prin rezultatele pe care le obtinem.

Cum definim acel “interior”?

Eu ii spun SUBCONSTIENT. Ce este SUBCONSTIENTUL? Ei bine, este esenta nostra. Este ceea ce suntem cu adevarat, este suma totala a credintelor, obiceiurilor pe care le avem, a trairilor si a emotiilor noastre. Este locul de unde pastram acele lucruri din care este alcatuita REALITATEA noastra.

Tot ceea ce am invatat este acolo. Mintea subconstienta functioneaza ca o camera video care inregistreaza si retine in permanenta informatiile si perceptiile noastre venite prin intermediul celor 5 simturi. Tot ceea ce am vazut, am simtit, am auzit, am gustat sau am mirosit este acolo si va ramane acolo toata viata. O foarte mica parte din aceste informatii ajung in mintea constienta sub forma amintirilor.

Modul in care gandim si actionam este tot acolo, in subconstient

Pentru a realize o schimbare, este necesar ca acea informatie noua sa ajunga in subconstient si sa inlocuiasca vechea informatie care ne limiteaza.

De exemplu daca avem teama de a vorbi in public dar vrem sa inlaturam aceasta teama si sa devenim un “speaker” de succes, este necesar sa inlocuim informatia existenta (“Mi-e teama atunci cand trebuie sa tin o prezentare”), cu informatia noua (“Ma descurc excelent atunci cand tin o prezentare”).

In sfarsit, revin la intrebarea din titlu: De ce este dificil sa realizam schimbarile pozitive?

Pentru a intelege insa cum pot fi schimbate elemente ale subconstientului este necesar sa intelegem cum se formeaza subconstientul. Atunci cand o persoana se naste mintea subconstienta este goala (unii ii spun “tabula rasa”). Pe masura ce persoana respectiva trece prin copilarie, subconstientul acumuleaza informatii.

Invata de exemplu ca este mai avantajos sa urmezi sfaturile parintilor pentru a primi ulterior recompense sub forma unei bomboane sau a unei laude. Toate aceste perceptii incep sa se cristalizeze in timp sub forma obiceiurilor, a credintelor si ajung, in timp, sa creeze structura realitatii pentru acea persoana.

Realitate este subiectiva pentru ca fiecare o percepe intr-un mod diferit. In NLP se spune ca “Harta nu este teritoriul”. Aceasta “harta” este modul in care fiecare dintre noi percepe realitatea si este alcatuita din “programe care ruleaza pe un supercalculator” – mintea subconstienta. Continuand aceasta metafora informatica, imaginati-va ca doriti la un moment dat sa schimbati screensaverul calculatorului. In acest caz trebuie sa incarcati un nou screensaver care il va inlocui pe cel vechi.

Subconstientul este insa putin mai complex. Nu doar ca este dificil sa gasim modalitatea de a insera noua informatie acolo ci mai mult, este necesar ca noua informatie sa fie mai puternica. Adica sa aiba energie mai mare pentru a inlocui informatia veche. Care este acea energie? Este energia emotionala. Este motivatia. Cat de mult ne dorim schimbarea.

Mai este un motiv pentru care este dificil sa facem schimbari.

Este vorba despre inertie

Toate obiceiurile si credintele noastre au o inertie care le confera stabilitate. Iar aceasta stabilitate aduce consistenta personalitatii noastre. Fara acea consistenta, personalitatea noastra nu ar fi conturata, ne-am schimba la orice “adiere de vant”.

Imaginati-va cata energie mentala am irosi daca ne-am schimba in permanenta personalitatea!

Mai mult, avem nevoie de aceasta consistenta, de siguranta ca si maine vom face aceleasi lucruri pe care le-am facut si azi pentru ca, de bine de rau, ele functioneaza pentru noi si ne-au asigurat supravietuirea pana in prezent. Apropo, stiati care este proportia gandurilor si a actiunilor pe care le facem fara a le constientiza raportat la tot ceea ce facem zilnic? 95%.

Este destul de ridicat gradul nostru de automatizare, nu-i asa? Si cu toate astea, majoritatea oamenilor sunt stresati si obositi de cele 5% din actiuni la care trebuie sa se gandeasca si pentru care trebuie sa gaseasca solutii. Imaginati-va cum ar fi sa constientizam tot ceea ce facem in proportie de 100%.

Avem insa cel putin doua metode de a realiza schimbarile pe care le dorim. Si cand spun schimbare, asta inseamna schimbare pe termen lung. Prima dintre aceste metode este conditionarea clasica, pavloviana. Cea de-a doua se numeste hipnoza.

Prima este conditionarea clasica pavloviana. Ce inseamna aceasta: inseamna ca atunci cand cuplam un stimul cu o actiune si repetam aceasta combinatie de mai multe ori, vom ajunge la un moment dat ca acel stimul sa devina un declansator pentru actiunea respectiva. De exemplu cafeaua poate, pentru anumite persoane sa fie un declansator pentru aprinderea unei tigari. Prin conditionare, de fiecare data cand persoana respectiva se afla in fata unei cesti cu cafea, isi aprinde tigara in mod automat. De cele mai multe ori nici nu constientizeaza acest lucru.

Cum putem folosi conditionarea pentru a aduce schimbari pozitive in viata noastra? Raspunsul este urmatorul: crearea ritualurilor pozitive.

Eu am urmatorul ritual: dimineata, dupa ce ma trezesc, ma asez la masa si ma apuc de citit. Ce citesc: imi citesc obiectivele pe care vreau sa le realizez. In fiecare dimineata, in fiecare zi fara exceptie. Pentru mine trezitul = citirea obiectivelor. Dupa cateva saptamani automatismul se instaureaza si nu trebuie sa mai fac niciun efort: se intampla in fiecare zi.

Puterea ritualului pozitiv este extraordinara: conditionand de exemplu trezitul de dimineata cu o actiune pozitiva (miscare fizica, trecerea in revista obiectivelor sau a sarcinilor zilnice, scrierea unui articol etc), putem declansa automat acel lucru, putem sa-l ancoram in subconstient.

Cat dureaza pana reusim acest lucru? Jim Loehr si Tony Schwartz (“The Power of Full Engagement”) sunt de parere ca avem nevoie de cel putin 30 de zile pentru a instala un obicei. Si este recomandat sa ne concentram asupra unui singur obicei pe care trebuie sa-l intregram intr-un ritual zilnic.

Exemplele pe care autorii le analizeaza sunt Ivan Lendl si Tiger Woods care au folosit (sau folosesc in continuare) ritualuri pentru a-si conditiona abilitatile si de a-si atinge obiectivele.

Ritualurile sunt modalitati extraordinare de a transforma obiectivele si prioritatile noastre in actiuni pe care sa le realizam indiferent de conditii. Aceasta reprezinta conditionarea succesului.

Lipsa unui ritual este motivul pentru care nu obtinem schimbarile dorite. Desi mergem la cursuri de dezvoltare personala de exemplu, dupa cateva zile sau saptamani de la terminarea cursului revenim la vechile noastre obiceiuri, la rutinele familiare, fara a implementa noile cunostinte primite. Suntem atrasi de “campul gravitational al vechilor noastre obiceiuri”. Insa odata ce am depasit acest acest moment, schimbarea “intra pe pilot automat” si vom realiza lucrurile pe care le dorim atat de usor.

Conditionarea este o metoda intuitiva de a obtine schimbarea. Metoda contra-intuitiva de a realiza aceeasi schimbari se numeste hipnoza. Daca prima metoda este relativ greoaie si necesita mai mult timp si efort pentru a obtine rezultate, hipnoza este modul rapid de a lucra direct cu elementele mintii subconstiente.

Ce este hipnoza?

Hipnoza este ocolirea factorului critic al mintii constiente si acceptarea gandirii selective acceptate.

Factorul critic este elementul care ne impiedica de cele mai multe ori sa ne schimbam. Este “campul gravitational” care necesita atat de mult efort pentru a-l depasi.

Avem asadar cele 2 metode de a obtine transformarea: prima metoda presupune depasirea (demolarea) obstacolelor pentru a ne atinge obiectivele. Cea de-a doua elimina din start obstacolele si ne da posibilitatea da a sprinta spre finish. Cum putem folosi cea de-a doua metoda?

Se spune ca hipnoza este autohipnoza iar autohipnoza este autosugestie. Poate fi autosugestia calea catre schimbarea pe care o dorim? Raspunsul este DA!

Dar… cum functioneaza autosugestia?

Cu totii am incercat probabil sa ne “autosugestionam” repetand afirmatii pozitive sau incercand sa “gandim pozitiv”. Probabil pentru majoritatea metoda “autosugestionarii” nu a functionat. Si va spun si de ce. Pentru ca ati folosit mintea constienta pentru acele afirmatii, pentru ca factorul critic al mintii constiente a respins imediat acele afirmatii sau sugestii, pentru ca v-ati straduit prea mult in mod constient. Suna ciudat, dar de multe ori mintea constienta este cea mai mare piedica in calea invatarii si a transformarii.

Una din regulile mintii subconstiente este urmatoarea: “Cu cat activitatea constienta este mai mare, cu atat mai mic va fi raspunsul subconstient”. Va dau doua exemple in acest caz: cu cat incercam sa adormim, incercand in mod constient sa facem acest lucru, cu atat mai dificil este sa reusim.

Alta comparatie: ganditi-va la modul in care invata un copil sa mearga. Trebuie sa invete sa-si coordoneze sute de muschi doar pentru a face cati pasi. Sau ganditi-va ca invata zeci de cuvinte in fiecare zi timp de cativa ani de zile. Si toate aceste lucruri le invata intr-un mod pasiv.

Informatia ajunge direct in subconstient iar schimbarile sunt imediate si de cele mai multe ori permanente. Factorul critic apare intre 5 si 12 ani, iar pana atunci un copil retine orice informatie la care are acces. El invata fara efort iar acele cunostinte vor fi pastrate permanent in mintea subconstienta.

Revenind la autosugestie

Autosugestia functioneaza cand factorul critic al mintii constiente este eliminat sau depasit. Functioneaza cand efortul constient este minim, cand nu incercam sa realizam schimbarea. Este conceptul de a invata fara a incerca sa inveti.

Autosugestia functioneaza atunci cand CREZI

Crezi ca este posibil sa realizezi ceea ce iti doresti si stii ca poti sa faci ca acel lucru sa se intample.

Este modalitatea de a-ti crea realitatea odata ce accepti sugestiile pe care ti le doresti. Revin la definitia hipnozei: “Hipnoza este ocolirea factorului critic al mintii constiente si stabilirea gandirii selective acceptate”. “Gandirea selectiva acceptata” este sugestia pe care dorim sa o realizam, odata ce am “ocolit” factorul critic al mintii constiente.

Poate suna putin dificil dar voi exemplifica: efectul PLACEBO. Pilula de zahar care “face minuni”.

Efectul placebo este atat de puternic incat producatorii de medicamente se straduiesc sa demonstreze pentru noile medicamente ca efectul acestora este mai puternic decat Placebo. Cu alte cuvinte vor sa demonstreze ca medicamentul respectiv face intr-adevar ceva.

Placebo nu este altceva decat autosugestie si functioneaza in felul urmator: persoana care primeste “pastila de zahar” este informata ca “are privilegiul” de a testa un nou medicament impotriva afectiunii de care sufera.

Acea persoana crede ca “efectele medicamentului” sunt reale si ca se va insanatosi dupa tratamentul respectiv. Crede cu toata convingerea, fara nicio urma de indoiala, ca pastila respectiva are un efect extraordinar.

In acel moment isi depaseste factorul critic al mintii constiente si instaleaza in mintea subconstienta credinta ca se va insanatosi. Are expectativa mentala a rezultatului pozitiv. Stie ca va obtine acel rezultat.

Nu face efort sa creada, nu se straduieste sa gaseasca explicatii rationale.

In acest mod functioneaza autosugestia.

Vointa reflecta obstacolul care se interpune in calea atingerii scopului propus. Din punct de vedere psihologic, obstacolul nu se identifica nici cu un obiect sau fenomen al realitatii si nici cu rezistenta interna resimtita de om in desfasurarea unei activitati, ci reprezinta o confruntare intre posibilitatile omului si conditiile obiective ale acelei activitati.

Cel mai adesea folosim cuvantul pentru a ne imprastia emotiile noastre otravite, pentru a ne exprima furia, gelozia, invidia sau ura. Cuvantul e cel mai pretios si mai puternic pe care il are umanitatea, dar noi il folosim si impotriva noastra. Dintre toate armele de distrugere pe care le-a inventat omul, cea mai teribila si mai puternica este cuvantul nepotrivit care poate sa distruga fara sa lase urme. Noi ne atacam in permanenta prin cuvinte si ne omoram unul pe altul in mod sistematic, de multe ori fara sa ne dam seama de acest lucru.

Cuvintele care traumatizeaza

Aceasta practica a devenit cea mai rea dintre toate formele de “magie” si a fost numita “barfa”. Barfa, desi pare atat de inofensiva, ne altereaza si scurteaza viata, ne distruge fizic si spiritual, fiindca in permanenta ne ruineaza sufletul si trupul. Cu totii am invatat cum sa barfim acceptand barfa altora, socotind ca aceasta este o modalitate normala de comunicare. Barfa a devenit o forma curenta de comunicare in societatea umana. Barfa si gandurile urate pe care le genereaza reprezinta un frecvent traumatism aplicat omului la care ne-am gandit.

De cele mai multe ori noi cream o otrava emotionala proprie prin folosirea unor cuvinte ca: sunt gras, imbatranesc, imi cade parul, sunt prost, nu voi fi niciodata perfect, nu voi reusi etc. Astfel, noi materializam aceste cuvinte in realitatea noastra sau mai bine zis impotriva noastra. De aceea, important este sa intelegem ce este cuvantul si ce putere are el.

Intreaga lume poate sa barfeasca in legatura cu noi, insa daca noi nu punem la suflet, nu dam crezare, vom deveni imuni la barfe. Daca cineva ne trimite in mod intentionat o emotie otravita, dar noi nu o luam la modul personal, ea nu ne va afecta.

Cand omul nu accepta emotia otravita aceasta se intoarce asupra celui care a trimis-o si-l afecteaza direct. Gandul si cuvantul pun in miscare vibratiile ce se propaga in cercuri din ce in ce mai mari, pana ce imbratiseaza intregul univers, dupa care ele se intorc la noi tot atat de sigur ca atunci cand le-am emis. Gandul e o energie pura, care nu moare niciodata. Sa ne ferim mintea de gandurile rele despre ceilalti si sa ne asumam intreaga responsabilitate asupra sentimentelor, gandurilor si cuvintelor noastre.

In cuvinte se afla puterea si energia create de gandire

In ziua in care omul va intelege ca are puterea de a-si schimba viata prin cuvintele create de gandurile lui, atinge maturitatea. Gandurile si cuvintele sunt niste transmisii energetice care in functie de incarcatura lor, adica de frecventa lor joasa sau inalta, ne pot face rau sau bine.

Cuvintele de vibratie joasa

Cu cat vibratia cuvintelor e mai joasa cu atat fiinta care se manifesta astfel dovedeste ca e un spirit involuat, un om de vibratie joasa. O vibratie joasa inseamna o functionare la nivel coborat a celui care o are. Vibratia joasa se recunoaste dupa starea pe care ti-o da: de tensiune, de teama, de boala, de nemultumire, de nefericire. Omul devine astfel o victima sigura a energiilor de vibratie joasa pe care le emite.

Cei mai multi oameni nu fac decat sa critice si sa blesteme pe cei care ii guverneaza. Sub influenta acestor ganduri negative si rau facatoare guvernantii sunt impinsi sa ia decizii gresite pentru tara si greselile lor cad asupra intregului popor. Iata deci ce forta distructiva se poate realiza cand oamenii gandesc negativ, in mod colectiv, la o anumita persoana.

Sa binecuvantam pe marii initiati care emit in permenenta vibratii mentale pozitive prin care salveaza omenirea de la autodistrugere. Toate cuvintele pe care le rostim sau gandim creeaza realitatea noastra, se materializeaza. Gandurile sunt ca niste fiinte vii pentru ca ele poarta in univers informatia furnizata de noi insine. Ele reprezinta “cea mai vie si subtila” forta a omului.

Orice fraza e formata din cuvinte, constituind o grupare informational-energetica, asemenea unui organism viu care traduce in fapt informatia persoanei careia i-a fost adresata fraza. Ea nu primeste mesajul asa cum il concepem noi, ci sub forma unei energii pe care o decodifica in felul sau propriu.

Cuvantul rostit are o mare putere intrucat ii dam energie din corpul nostru ca sa-l facem sa lucreze. De aceea, trebuie ca mai intai sa alegem cuvintele si apoi sa le dam putere. Gandul poate fi forta dinamizatoare din spatele cuvantului rostit si astfel ii dam putere. A te teme de cuvintele negative auzite la altii despre tine inseamna a le spori energiile si astfel influenta lor negativa asupra ta va creste.

Efectul de bumerag

Orice cuvant negativ adresat unui om reprezinta un atac energetic asupra lui, cu efect de bumerang, amplificat si asupra noastra. Efectul gandurilor si cuvintelor noastre bune sau rele revin la noi cu siguranta cu care le-am emis in mod amplificat. Cand esti lovit cu vorba doare mai mult decat daca esti lovit cu mana sau cu piciorul.

De fapt, orice cuvant sau gand bun sau rau poarta in el informatii ce duc la energiile pe care le formeaza. Acolo unde se duce atentia se duce si energia. Important e ca energia si informatiile trimise sa fie pozitive.

Sinceritatea este cheia

Sa cauti sa exprimi mereu, prin cuvant, numai ceea ce simti si crezi din tot sufletul ca este adevarat. Sa alegi sa faci numai ceea ce este in deplin acord cu idealul tau. Sa fii tu insuti in tot ce gandesti, afirmi si intreprinzi.

Iar ca sa ajungi la asta, trebuie sa cauti permanent sa te cunosti pe tine insati/insuti, sa-ti clarifici idealul, sa renunti la ideile inutile si daunatoare, la obiceiurile mai putin bune. Cu alte cuvinte sa devii mereu mai intelept. Este cea mai mare realizare a vietii unui om pe care o poate comunica apoi si celor din jur, chiar fara cuvinte, numai prin ceea ce este.

Asa cum exista cuvinte de vibratie joasa sau toxice asa exista si oameni toxici. Eu imi fac un scop din a ma intalni cu oameni pozitivi, de la care am ce sa invat si la fel de important ma feresc de cei cu atitudine negativa.

De asemenea, imi propun sa ma indepartez de situatiile toxice. Nu vad niciun motiv pentru care m-as infecta cu energie otravitoare. Printre aceste situatii as preciza: cearta, barfa, egoismul si situatiile de tip victima. As mai adauga privitul la emisiunile de televiziune fara sens, doar daca le folosesti ca pe un mijloc de relaxare si nu ca pe o principala forma de divertisment sau obisnuita dupa ce ai venit de la serviciu.

Esenta: descopera-ti unicitatea si treci peste blocaje

Adesea fiecare dintre noi ne simtim vulnerabili si ne spunem “vreau sa fiu mai puternic” in momente de slabiciune, “vreau sa fiu mai hotarat” sau, dupa o gresala facuta, “vreau sa fiu perfect”. Exista multe carti scrise si un numar imens de traininguri despre cum sa fim ceea ce vrem sa fim: cum sa ne recastigam forta cand suntem descurajati, cum sa ne crestem increderea in noi insine cand siguranta de sine este grav afectata sau despre cum sa ne traim viata fara sa facem greseli.

Acum, dati-mi voie sa va impartasesc o poveste. Imaginati-va un spatiu similar unei sali de curs, unde este vorba despre emotii si perceptii – il vom numi seminar. Oameni participa la seminar, oameni care au constientizat ca sunt mai mult sau mai putin limitati de subiectivismul lor si au decis sa isi asume riscul sa iasa din cochilia lor si sa se priveasca prin ochii celorlalti.

Ei stiu cand se simt puternici si cand se simt slabi, ce ii motiveaza si ce le sta in cale; ei stiu de asemenea cum le-ar placea sa se simta in viata, in familia lor, la lucru si in lume. Si au mai realizat ceva: nu le reuseste intotdeauna sa se simta asa cum isi doresc, sa faca lucrurile pe care si le doresc si si-au asumat experimentul de a privi in resursele lor subconstiente, ascunse, pentru a gasi sprijin in acestea, ca sa se deschida si sa isi realizeze intregul potential.

Dar hai sa ne intoarcem la povestea noastra. La seminar, un barbat paseste in fata participantilor. I s-a dat sarcina sa exprime prin cuvinte ceea ce il face sa se simta cel mai bine si sa sustina aceasta in fata grupului. Barbatul se aranjeaza si isi gaseste pozitia adecvata exprimarii cuvintelor ce urmeaza sa le spuna.

Sunt un lider puternic, determinat si perfect.

Se aud aplauze in sala. Tuturor le este clar ca provocarea pe care o are atat barbatul cat si participantii este de a indrazni sa impartaseasca cele mai intime dorinte pe care le au, atunci cand isi aleg comportamentele in diferitele roluri sociale din viata de zi cu zi si sa exprime acel lucru fie prin mersul sau expresia fetei, fie prin reactiile spontane. Dar undeva pe drum au decis sa ascunda acel lucru in spatele formalitatilor, a diplomatiei, a imaginii asa incat au ajuns sa il ascunda de ei insisi.

Barbatul si-a asumat riscut de a fi autentic in relatia cu el insusi si sala il sustine in unanimitate – de acum inainte, efortul sau in atingerea scopurilor va fi sustinut, deoarece se bazeaza pe motivele reale.

In acest moment facilitatorul se apropie de el si foarte incet il intreaba:
“Ai vrea sa repeti dupa mine cateva cuvinte? Ai vrea sa incerci?”

Barbatul accepta si chiar zambeste pentru modul gentil in care a fost intrebat.
“Bine, spune facilitatorul. Ai vrea sa spui “Sunt… lider sensibil…”

Barbatul se transforma dintr-o data. De dincolo de increderea de sine si de demnitatea cu care a rostit afirmatia anterioara, a aparut ceva cu totul diferit, ca si cum intrega lui fiinta s-ar fi transformat in aceste ultime cuvinte pe care le-a rostit.

“… sunt sensibil…”

Ceva mult mai puternic se trezeste in acest barbat, ceva mai putenic decat forta cu care s-a dus in fata grupului cu cateva secunde inainte.

“… iubitor…”

Barbatul este acum un alt om. Liniste completa, ca si cum timpul s-ar fi oprit in loc.

Ce s-a intamplat?

Barbatul si cursantii au simtit adevarata dimensiune care ii constituie pe fiecare dintre ei. Puterea barbatului, frumusetea sa, lumina din el. Toti au simtit ceea ce este in el, ceea ce este esenta noastra a tututror, ceea ce este mult mai mult decat credeam noi ca ar trebui sa fim, fie datorita asteptarilor altor oameni, fie datorita imaginii idealiste pe care ne-am format-o despre noi insine.

De cate ori in viata am incercat sa fim diferiti de ceea ce suntem cu adevarat, doar pentru ca am crezut ca asa este bine, corect sau frumos? Doar pentru ca am crezut ca daca am fi fost ceea ce se asteptau altii, am fi fost mai apreciati, mai iubiti sau mai placuti si implicit, ne-am fi placut pe noi insine mai mult. Si cat de des am respins esenta noastra, am incercat sa ne descotorosim de ea, sa o schimbam, sa o inlocuim, gandind ca devenim mult mai putin vunerabili si ca vom face mai putine greseli, vom deveni mai doriti si intregi.

Si, dupa o povestire ca aceasta, realizam ca esenta noastra se afla in unicitatea noastra. In autenticitatea noastra, in acceptarea a ceea ce suntem cu adevarat. Si ca se merita sa deschidem catre intreaga lume ceea ce purtam in noi pentru ca de aici poate sa inceapa orice transformare.

Forta nu substituie vulnerabilitatea

Forta nu substituie vulnerabilitatea – este modul de a trai o viata implinita, CU vulnerabilitatea, si uneori DIN vulnerabilitatea proprie. Sensibilitatea noastra confera o forta mai mare decat perfectiunea.

Omenii nu au nevoie de imaginea noastra perfecta, ei au nevoie de dragostea noastra si de asemenea de dragostea pe care ne-o purtam noua insine. Perfectiunea consta in a ne permite sa invatam cu dragoste chiar si din slabiciunile noastre.

Indragostindu-ne de idealul nostru, ne atasam chimic de o noua versiune a noastra.

Iti amintesti cum e sa fii indragostit pentru prima data de cineva (sa crezi ca te poti urca pe un zid imens doar ca sa o/il vezi)? Niciun angajament anterior nu e suficient de important sa nu poata fi schimbat pentru a face loc acestei noi iubiri in viata noastra. Asa ar trebui sa fie procesul de repetitie mentala a acestei noi viziuni despre noi insine.

Aristotel spunea ca suntem ceea ce facem in mod repetat. Prin deductie logica atunci, trebuie sa ne indragostim de aceasta noua viziune, sa nu obosim niciodata sa facem asta, sa nu ne plictisim de acest nou concept al propriului nostru sine.

Joe Dispenza (o autoritate in studiul mintii umane, functionarii creierului si chimiei) spune ca suntem o munca in progres. Ar trebui sa simtim mereu ca vrem sa fim cu acest nou concept despre noi insine, sa ne vizitam. Trebuie sa ne atasam de un mod de a gandi care ne inspira in mod repetat, care ne invioreaza si care ne vindeca. In final, a face noi conexiuni sinaptice este un proces creativ si vesel.

Daca vrei sa recreezi permanent aceasta viziune si sa traiesti ca si cum te-ai reindragosti mereu, trebuie sa te schimbi. Iar a te schimba inseamna sa te dezobisnuiesti sa fii tu insuti.

  1. Gandeste-te la versiunea ta ideala. Cum ai vrea sa fii? Cum ai vrea sa actionezi? Inchide ochii si lasa prima imagine / primul gand sa-si faca loc in mintea ta. Ramai acolo, la primul raspuns atunci cand ai auzit: Care e versiunea ta ideala / Cum ai vrea sa fii?

  2. Incepe prin a-ti lua angajamentul sa gasesti un loc linistit in care sa petreci minimum o ora pe saptamana tinand in minte acea viziune ideala a ta in minte.

  3. Stai pe loc si elibereaza-te de viata hiperactiva, supra-stimulata, hiper-stresata si in ultima faza ucigatoare de suflet si distrugatoare de corp pe care ai lasat-o sa ia controlul asupra ta.

  4. Fa clara intentia ta catre univers practicand mental (repeta, repeta, repeta si din nou repeta) cum va fi sinele tau nou si imbunatatit.

Cand aduci la realitate acea viziune pe care ai creat-o, ceea ce primesti in schimb va depasi de departe sacrificiile pe care trebuie sa le faci (timpul tau, deciziile tale). Claritatea acelei viziuni si profunzimea angajamentului tau vor da roade in moduri pe care abia ai inceput sa ti le imaginezi. Poti sa treci de la o stare de supravietuire la o stare de creatie doar schimbandu-ti gandirea (repetand mintal acea noua versiune a ta).

Si exact ca atunci cand suntem indragostiti pentru prima data, cand obiectul afectiunii noastre pare sa fie o incarnare ideala a tot ceea ce este pur si adevarat, aceasta este viziunea pe care vrem sa o cream pentru noul nostru sine.

Pana la urma, care ar mai fi ideea daca nu sa cautam perfectiune? Cum sa fim motivati sa petrecem orele necesare sa stam si sa reflectam si sa contemplam la ceva mai putin decat ideal? De ce sa ne propunem un obiectiv care e usor de atins? Oricat ar suna ca un cliseu, cred ca orice merita facut, merita facut bine.

As vrea sa fie clar ca nu vorbim aici de un traditional ego-masaj (a-ti face tie insuti complimente gratuite). Chiar cred ca daca vom petrece timp repetand noul nostru ideal in lobul frontal pentru ca ideea sa devina mai reala pentru noi decat mediul nostru, imaginea aceea trebuie sa fie de departe cea mai evoluata versiune a ceea ce suntem fie ca manifestam un concept mai evoluat de rabdare, sanatate sau gratitudine.

De exemplu, sa ai mai multa energie si sa slabesti 50 de kilograme porneste mai intai in minte. Sa fii mai organizat creaza noi oportunitati. Repetand o noua stare de incredere poate deschide usi in munca noastra si in viata. Daca mintea si corpul sunt… aliniate, avem forta universului in spatele nostru. Acesta e nivelul mintii la care intentia si actiunile noastre produc rezultatele dorite, de fiecare data.

Ce e esential in toata povestea asta, e ca atunci cand repetam devenim altcineva pana cand finalizam repetitia, suntem o noua persoana cu noi ganduri.

Mai exista un motiv sa avem tinte inalte: este important sa ne implicam lobul frontal in sarcini noi. Am vorbit destul de mult despre noutate si despre cum anume functioneaza. Prevazandu-ne noul sine, nu ne vom forma doar noi circuite. In schimb, vom pune laolalta o imagine (ideal) tridimensionala, holografica despre noi insine prin repetitie mentala.

Lobul frontal stie sa rezolve puzzle-uri complexe. El prospera facand fata la provocari care ii cer sa combine informatii nou-invatate cu piese din cunostinte anterioare si experiente trecute dintr-o varietate de surse, punandu-le apoi in noi pattern-uri si combinatii. Lobul frontal este atat de abil incat singura limitare in abilitatea lui de a construi aceste modele este propria noastra abilitate de a prevedea idealul despre noi insine.

Sa ducem discutia mai departe. Sa te indragostesti de un concept despre sine pe care nu l-ai experimentat inca inseamna sa nu ai nicio componenta emotionala asociata cu el (nu uita ca toate amintirile au o emotie atasata de ele).

De aceea, singura emotie pe care o putem atasa de aceasta noua viziune despre sine este dragostea pe care o aducem. Lasa-ma sa repet: daca ne iubim conceptul despre noul nostru sine de la inceput, iubirea este singura emotie pe care o putem asocia cu el, deoarece inca avem nevoie sa experimentam acel nou sine. Aceste experiente vor veni si sunt o parte importanta din evolutia creierului nostru pana la cel mai inalt grad posibil. Efectul secundar al acestui proces creativ este bucuria.

Cand invatam sa intram intr-o stare de a fi, mintea si corpul nostru sunt una si tot angrenajul e pus in miscare pentru a face ca schimbarea sa fie o permanenta stare a mintii si a corpului. Aceasta este evolutia.

In final, gandurile noastre sunt create de amintiri. Aceste ganduri sunt legate intre ele pentru a produce atitudinile noastre. Totalitatea atitudinilor noastre creaza credintele noastre. Credintele noastre, sintetizate, ne formeaza perceptiile asupra lumii si determina schimbarile pe care le facem, relatiile pe care le avem, creatiile pe care le manifestam si in ultima instanta viata pe care o traim.

De la a ne dori sa ne schimbam, la a ne schimba dupa dorinta noastra, procesul evolutiei creierului nostru – si deci al fiintei noastre – este limitat doar de imaginatia noastra.

Tranzitia incepe cu sfarsitul!

Aceasta afirmatie ii apartine lui William Bridges, cunoscut consultant american in management, care sustine ca este nevoie sa incheiem lucrurile vechi inainte de a incepe ceva nou.

Astfel, inainte de a ne schimba fundamental, este nevoie sa renuntam la ceea ce am fost, la vechea noastra identitate. Mai concret, inainte de a invata un nou mod de a fi (de exemplu a manca sanatos), este nevoie sa renuntam la ceva ce facem deja (a manca mai putin sanatos). Un alt exemplu este acela unei relatii – inainte de a fi pregatiti sa incepem o noua relatie trebuie sa ne fi desprins emotional (nu doar in realitatea externa) de fostul partener.

Dar nu ne place cand ceva se sfarseste…

De multe ori, evitam sfarsitul si deseori preferam mentinerea unei realitati pe care o cunoasten, chiar daca nu ne satisface. Si manifestam rezistenta fata de schimbare pentru ca ne este greu sa ne desprindem de ceea ce stiam.

In psihologia freudiana, acest proces se numeste “travaliu de doliu”. Imi place foarte mult aceasta sintagma pentru ca imbina un concept legat de nastere (travaliu) si unul de sfarsit (doliu). Astfel, doliul nu se refera neaparat la deces, ci la desprindere, la separare de o persoana, loc sau chiar o convingere.

Ca orice travaliu, si acest proces este dureros. Ne poarta printr-un carusel de sentimente: putem simti furie, tristete si melancolie fata de ce am pierdut sau teama fata de un viitor imprevizibil.

Cum ne putem desprinde?

Personal nu cred in retete, ci doar in optiuni. Si iata trei optiuni care poate v-ar fi de folos in parcurgerea proceselor de schimbare:

1. Recunoasteti pierderea. Cred ca recunoasterea pierderii ajuta foarte mult in abordarea schimbarii cu realism. Chiar si in cazul unor schimbari dorite si fericite sunt pierderi si renuntari. Anticipandu-le, cred ca ne va fi mai usor sa ne adaptam la ele.

De exemplu, in cazul unui cuplu care decide sa locuiasca impreuna, cea mai vizibila emotie este probabil bucuria inceperii unei noi etape a relatiei. Pe de alta parte, pentru ca fiecare partener sa poata parcurge lin aceasta tranzitie, este necesar sa ia in calcul si eventualele pierderi: poate mai putin spatiu personal, poate mai putin timp pentru sine, poate un sentiment de stirbire a independentei.

2. Intelegeti impactul pe care il are pierderea pentru voi. Pierderea este subiectiva si este perceputa de fiecare dintre noi in mod individual.

Astfel, este util sa recunoastem modul in care noi ne desprindem. Mai mult, in relatiile cu ceilalti ne ajuta sa acceptam reactii diferite si sa nu le catalogam ca fiind “disproportionate”. De exemplu, sunt persoane care se adapteaza aproape imediat la un nou loc de munca, in timp ce altele inca povestesc cu nostagie despre cum era “la fostul job” dupa luni de zile de la transfer.

3. Nu idealizati trecutul. Prin tristetea asociata pierderii, trecutul isi pierde realismul si poate deveni “un taram mitic”. Astfel, de exemplu, o fosta relatie capata dimensiuni idilice, nu datorita sentimentelor avute atunci, ci datorita melancoliei cu care o privim acum.

Trecutul, desi pozitiv, a avut probabil imperfectiunile sale si doar privindu-l realism ne vom putea construi o realitate viitoare mai buna.

De la vechi la nou, prin haos!

Parasind realitatea cunoscuta, suntem suspendati si putem avea senzatia ca suntem imobilizati. In aceasta trecere, modelul vechi nu mai functioneaza si inca nu am invatat un model nou.

Pentru cei mai multi dintre noi, unul dintre cele mai dificile aspecte ale acestei etape este senzatia de a pierde controlul. Obisnuiti cu gandirea algoritmica, ne asteptam ca indata ce am incheiat o etapa, o alta sa se nasca imediat. Mai mult, ne asteptam sa ne putem adapta intotdeauna rapid si eficient la nou.

Realitatea arata ca tranzitia este mai complicata si cere timp. Si inevitabil, aduce confuzie si haos, ceea ce chiar daca sperie, poate fi benefic, dupa cum vom putea vedea in continuare.

Calatorind cu Moise prin desert…

Un model care cred ca poate ilustra teoria schimbarii este calatoria lui Moise si a poporului evreu prin desert.

Astfel, pentru poporul evreu, momentul desprinderii este cel al parasirii Egiptului si inceperii calatoriei catre Pamantul Fagaduintei. Acel moment reprezinta deplasarea fizica dintr-un spatiu al sclaviei, schimbarea de mentalitate urmand sa apara ulterior.

Plecarea din Egipt a insemnat parasirea unei realitati neplacute, dar cunoscute, si a dat nastere unei perioade de haos. Calatoria nu este lipsita de incercari: apare lipsa de hrana, de apa, dar si de incredere.

Poporul evreu este confuz, iar Moise are nevoie de sprijin divin si dovezi constante pentru a le reda increderea. Dar aceasta perioada este si cea in care Creatia (si creativitatea) se manifesta plenar – nu intamplator, acum pe Muntele Sinai, Moise primeste de la Dumnezeu “cele 10 porunci” care vor fi sapate pe doua table de piatra (Tablele Legii).

Calatoria ia timp; drumul lui Moise prin desert care a durat 40 de ani, din punct de vedere sociologic durata a doua generatii, durata estimata si de psihanaliza ca perioada necesara ”curatarii” transgenerationale.

Cum ne putem adapta la haos?

Revenind in prezent, departe de mine intentia de a sustine ca fiecare schimbare are nevoie de 40 de ani.

Si pentru a face tranzitia cat mai prolifica, iata trei posibile sugestii:

1. Acceptati citatul lui Albert Einstein “o problema nu se rezolva niciodata la acelasi nivel de gandire care a produs-o”. Si pentru a trece la un alt nivel de gandire, pe langa renuntare la cel vechi, este nevoie de o perioada de trecere, de “un vid”, care sa favorizeze crearea noilor paradigme.

2. Bucurati-va de creativitate! Perioada de haos este cea mai benefica pentru creativitate. Suntem in sfarsit eliberati de vechile modele si putem gandi liber. Acum, putem imagina optiuni fara sa ne lasam cantonati de modelul trecut. Este un moment unic de a imagina viitorul, fara a avea ca punct de reper experienta trecuta, ci potentialul maxim!

3. Invatati sa plutiti! Perioadele de haos ne readuc aminte, mai subtil sau mai brutal, cat de putine lucruri putem controla! Astfel, in loc sa incercam sa tinem cat mai strans “fraiele” vietii noastre, viata ne invata sa plutim si sa curgem.

Cum invatam sa stam in picioare?

Acesta este titlul unei povestiri didactice a lui Milton Erickson din cartea “Vocea mea te va insoti”, editata de Sidney Rosen si aparuta de curand la editura Curtea Veche. Este una dintre cele mai frumoase metafore asupra procesului de invatare (si implicit de schimbare) pe care am intalnit-o.

Ce inseamna sa mergi drept?

Povestea incepe cu marturisirea emotionanta a lui Milton Erickson despre ceea ce el numeste “avantajul extraordinar pe care l-a avut”, poliomielita aparuta la varsta de 17 ani.

Fiind imobilizat, se intreaba “Ce pot sa fac ca sa imi treaca timpul?”. Si raspunsul pe care l-a gasit este sa observe si sa invete. Paralizat si cu nevoia de a reinvata sa mearga, Erickson isi observa sora mai mica in momentele in care “depasea faza mersului de-a busilea si invata sa se ridice in picioare”. Descrie miscarile pe care corpul acesteia, neinvatat cu mersul, trebuie sa le faca: “sa stai drept, cu soldurile drepte, cu genunchii intinsi si picioarele departate”. Si ne spune cat de dificil este.

Progresul apare incet, sunt pasi inainte dar si multe caderi. Povestea se incheie amintindu-ne tututor ca “A durat si mai mult pana sa puteti misca bratele, sa va intoarceti capul si totodata sa mergeti fara sa mai fiti deloc atenti sa va tineti genunchii intinsi si soldurile drepte”.

Pasii catre invatare

Povestea lui Milton Erickson este o ilustrare a modului in care invatam. Indiferent de subiect, parcurgem intotdeauna patru pasi:

  1. “Nu stiu ca nu stiu” (incompetent inconstient) – Pornim de la faptul ca nici macar nu stim ca exista ceva care ar putea fi important pentru noi si pe care nu il cunoastem. De exemplu, un copil sub 9 luni nu este preocupat de faptul ca nu stie sa mearga in picioare.
  2. “Stiu ca nu stiu” (incompetent constient) – Ne preocupa faptul exista ceva ce nu stim si care ne-ar putea ajuta. In exemplul anterior, un copil mic, incepe sa isi doreasca sa se ridice in picioare. Invata sa mearga, este stangaci, mai cade, dar incet, incet, reuseste.

  3. “Stiu ca stiu” (competent constient) – Am invatat si avem acea competenta. Putem sa o punem in practica independent. De exemplu, copilul merge deja in picioare singur, nu mai are nevoie de sustinere.

  4. “Nu (mai) stiu ca stiu” – Acum am internalizat competenta; ea este parte din noi. Copilul acum nu se mai chinuie cu fiecare miscare, mersul in picioare ii este natural. A integrat toate miscarile si poate face multe alte lucruri in timp ce merge.

3 secrete ale invatarii

Povestea lui Milton Erickson ne ofera 3 secrete ale invatarii:

  1. “Invatarea si observatia sunt cel mai bun mod de a ne petrece timpul”. Desi intr-un moment extrem de dificil, Erickson alege in continuare sa observe si sa invete (si nu sa se planga sau sa devina frustrat). Si invata de la ceilalti, chiar de la cei mai mici decat el, deoarece doar ei ii pot arata in pasi simpli “cum sa stai in picioare”. Mai mult, reuseste intr-o maniera extraordinar de optimista sa vada partea buna dintr-o incercare foarte dificila a vietii.
  2. “Invatarea cere timp si efort”. Descriind un lucru banal (dar nu pentru un om afectat de poliomielita), Erickson arata cum invatarea celor mai simple lucruri a fost candva dificila. Si cum fiecare din noi, atunci cand incepem ceva nou, avem stangacia unui copil mic. Nu stim, ne impiedicam, mai cadem, dar important este sa ne ridicam si sa mergem drept.

  3. “Ai in tine tot ce iti trebuie pentru a reusi”. Mesajul lui Erickson, ca si exemplul sau personal, este foarte optimist. Ericskon a reinvatat sa mearga uitandu-se la sora sa si amintindu-si cum sa isi utilizeze muschii pentru a sta drept. Avem in propria noastra istorie resursele pentru a rezolva problemele!

Invatare = schimbare

Dupa cum am mai mentionat anterior, invatarea presupune intodeauna schimbare. Iar acest exemplu vorbeste de la sine: cum invat sa merg in picioare, schimband starea de imobilizat in scaunul cu rotile? Sau cum invat sa merg drept pe drumul meu?

Dorinta ta s-a implinit!

Printre multiplele sarcini si obiective de indeplinit, dorintele noastre cele mai profunde raman intr-un stand-by pentru ca fie nu putem aloca suficient timp, fie avem diverse blocaje.

Amanarea face ca distanta intre ceea ce dorim si starea actuala sa creasca si adauga bariere noi, frustari noi. In felul acesta, apare si ramane un gol care asteapta sa fie umplut si o senzatie de nemultumire, de dezamagire sau de lipsa de respect si iubire de sine.

Exista o lege veche care spune “cere si ti se va”. Problema este ca nu stim ce si nu stim cum sa cerem!

Daca doresti sa iti indeplinesti cele mai profunde dorinte, respecta urmatorii pasi:

1. Verifica pretul psihologic al dorintei tale

Se intampla sa ne dorim lucruri care contrazic modul de viata actual. Pe de-o parte ne putem dori mai mult timp liber, dar in acelasi timp dorim si sa avem o cariera cu care sa ne mandrim. Ne dorim sa avem un corp suplu, dar ne place si ciocolata.

Fiecare lucru are si un “pret psihologic”. Cred ca e important sa verificam daca ne dorim cu adevarat lucrurile despre care spunem ca le vrem pentru ca uneori pretul e mai mare decat suntem dispusi sa platim.

Aceasta clarificare ne pastreaza sinceri fata de noi si ne scuteste de lamentarile si frustrarile neimplinirii unor dorinte pe care nu suntem dispusi sa le traim in realitatea noastra de acum.

Pot fi dorinte care, odata implinite, afecteaza echilibrul sistemelor din care facem parte. Poate ca dorinta de a incepe o afacere pe cont propriu ar afecta relatia mea de cuplu sau familia si atunci voi amana mereu acest plan. E important sa stim ce vrem pentru a ne putea concentra in acea directie. Altfel, risipim energie in multiplele cai care promit o destinatie asemanatoare.

2. Traieste sentimentul indeplinirii dorintei tale

Un exercitiu foarte util este acesta in care iti imaginezi ca deja s-a intamplat ceea ce iti doresti. Simte din plin bucuria, traieste scenariul/experienta indeplinirii dorintei tale cu fiecare celula a corpului tau si implica-ti simturile cat mai mult: creeaza imagini, sunete, mirosuri, gusturi, emotii.

Daca iti doresti sa vizitezi Roma, imagineaza-ti ca te plimbi pe strazile acestui oras, ca esti la Colosseum, ca stai in fata acestuia. Simte uimirea si multumirea de a fi acolo, vezi ce anume gandesti si iti spui cand esti in a acest loc, observa cele mai mici detalii ale scenariului perfect creat de tine.

Creierul tau nu face diferenta intre experienta si imaginatie si astfel il “pacalesti” ca exact ceea ce vrei deja s-a intamplat: creezi neurologia si chimia rezultatului dorit.

3. Pune o poza/imagine care iti creaza sentimentul indeplinirii intr-un loc accesibil vederii

Dupa ce indeplinesti cu succes pasul 3, gaseste o poza sau o imagine sugestiva pentru dorinta ta. Ea va functiona ca o ancora pentru a intra in acea stare a dorintei care deja s-a indeplinit. Corpul va secreta chimia specifica starii dorite si totul devine mult mai simplu.

Comporta-te zilnic ca si cum dorinta ta s-a implinit si permite ca lucrurile sa se intample. Se poate intampla ca dorinta ta sa se implineasca prin alte cai decat cele la care te-ai gandit, de aceea e indicat sa pastrezi o “minte deschisa”.

4. Stabileste un termen pana la care sa iti indeplinesti dorinta

Avem tendinta de a amana acele lucruri care nu se incadreaza intr-o limita de timp. Te sfatuiesc in acest sens sa tratezi dorintele tale ca urgente… termenul de timp fixeaza-l astfel incat sa ai suficient timp ca el sa poata fi indeplinit fara graba, stres sau presiune.

5. Fa publica dorinta ta

In momentul in care faci publica o dorinta, angajamentul perceput te ajuta sa ramai consecvent(a), mai ales daca ai tendinta de a renunta usor la planurile tale. Impartaseste-ti visurile doar cu cei care cred in tine si te sustin in cel mai sincer mod. Nu ai nevoie de carcotasi sau de persoane care sa iti ridice bariere.

Eu cred ca e minunat sa ajuti la indeplinirea unui vis si sa impartasesti bucuria succesului. De asemenea, poti fi un model de reusita pentru cei din jur, sa fii sursa de inspiratie pentru cei care au uitat sa viseze.

Indrazneste sa iti duci la indeplinire! Eu sunt aici daca ai nevoie sa te ajut in clarificarea dorintelor tale, sa te sustin sau sa te ajut cu exercitii suplimentare. Cere-mi si ti se va da!

Spor la indeplinit dorinte!

1 Comment

Comments are closed.