Divortul / Separarea sotilor

divortul

SFANTUL IOAN GURA DE AUR

sfantul-ioan-gura-de-aur

DESPRE DIVORT

Despre vorba Apostolului: «Femeia este legata prin lege atîta vreme cît traieste barbatul ei. Iar daca barbatul ei va muri, este libera sa se marite cu cine vrea, numai întru Domnul. Însa mai fericita ar fi daca ar ramîne cum este» (I Corinteni 7:39, 40). În alta zi, Fericitul Pavel ne aseza legea despre casatorie si drepturile ei, scriind si zicînd asa catre Corinteni: Iar pentru care mi-ati scris, bine este omului sa nu se atinga de femeie. Iar din pricina prea-curviei, fiecare sa-si aiba femeia sa, si fiecare sa-si aiba barbatul sau (1 Corinteni 7:1, 2). De aceea am spus si eu tot ce era de trebuinta pentru întelegerea acestor cuvinte. Dar este nevoie sa vorbesc cu voi iarasi despre acelasi lucru, fiindca si astazi, acelasi Sfînt Apostol Pavel pomeneste de dînsul. Si l-ati auzit pe el strigînd si zicînd: Femeia este legata prin lege atîta vreme cît traieste barbatul ei. Iar daca barbatul ei va muri, este libera sa se marite cu cine vrea, numai întru Domnul. Dar mai fericita este de va ramîne asa, dupa parerea mea. Si socotesc ca si eu am Duhul lui Dumnezeu (Corinteni 7:39,40). Deci sa urmam lui si astazi, si sa vorbim împreuna despre aceasta învatatura; caci, urmînd lui Pavel, prin el vom urma în totul si lui Hristos, fiindca si el nu sie-si, ci Aceluia urmînd, a scris toate. Si nu este lucru neînsemnat ca o casatorie sa fie bine înfiintata, altminteri este izvor de nenumarate rele pentru cei ce nu se folosesc de ea cum trebuie. Dupa cum femeia este un ajutor, tot asa, adesea, se face si vrajmas. Si, dupa cum casatoria este un liman, tot asa poate aduce si naufragiul, nu prin firea sa, ci prin sufletul acelora care se folosesc rau de ea. Acela care pazeste legile hotarîte ale ei gaseste casa si femeia lui ca o mîngîere si liberare de toate necazurile care i se întîmpla, fie în piata, fie oriunde; iar acela care ia lucrul cu nesocotinta si fara judecata, chiar daca se bucura de multa liniste în afara, intrînd în casa, vede numai stînci si pietre. Trebuie deci, pentru ca este vorba de treburi asa de însemnate, sa dam mare luare aminte acestor cuvinte: cel care îsi ia femeie trebuie sa faca acest lucru dupa legiuirea lui Pavel sau, la drept vorbind, dupa legiuirea lui Hristos. Stiu negresit ca multora cuvîntul li se va parea nou si neasteptat, si de aceea nu voi tacea, ci mai întîi va voi citi legea, si apoi voi încerca sa înlatur contrazicerea ce pare ca este aici. Care este legea pe care ne-a dat-o Pavel? Femeia este legata de lege, deci, cît îi traieste barbatul, nu trebuie sa se desparta si sa-si ia alt sot, încheind o a doua casatorie. Si baga de seama ca foloseste numai cuvinte deslusite, cu toata îngrijirea. Nu zice: Sa traiasca la un loc cu barbatul cît timp traieste aceasta, ci: Femeia este legata de lege cît timp traieste barbatul ei; încît – chiar daca i se da carte de despartire, chiar daca paraseste casa, chiar daca se duce la altul – este legata prin lege, si una ca aceasta este prea-curva. Asadar – daca barbatul ar voi sa-si departeze nevasta, sau femeia sa-si lase barbatul – sa-si aminteasca aceasta vorba si sa se gîndeasca ca Pavel este de fata si o urmareste, zicîndu-i cu tarie: Femeia este legata de lege. Caci, asa cum robii fugiti tîrasc dupa ei lantul, chiar cînd au parasit casa stapînului, tot asa si femeile, cînd parasesc pe barbati, sînt încatusate de lege, care le urmareste si le învinuieste de prea-curvie, învinovatind si pe cel ce a luat-o, cu vorbele: Ce ati facut este prea-curvie, caci femeia este legata prin lege cîta vreme traieste barbatul ei. Si: Cel ce va lua pe cea lasata savîrseste prea-curvie (Matei 5:32). Cînd însa are voie sa se casatoreasca a doua oara? Cînd i-a murit barbatul, atunci este libera din lant. Aratînd aceasta, nu a adaugat: „Daca a murit barbatul ei, este libera sa se casatoreasca cu cine vrea”, ci daca a adormit, avînd în gînd nu numai a o mîngîia pe cea vaduva, ci si a o face sa nu mai ia un al doilea sot. „Nu a murit sotul tau, ci doarme!” Cine nu asteapta pe un om adormit? De aceea zice: Daca a adormit, sloboda este sa se casatoreasca cu cine vrea. Nu zice sa se marite, ca sa nu para ca o sileste. Nici nu o împiedica, daca vrea, sa se casatoreasca a doua oara; nici nu o sileste, daca nu vrea, ci îi citeste Legea, zicînd: Sloboda este sa se casatoreasca cu cine vrea. Si, zicînd ca este sloboda dupa moartea barbatului, a aratat ca, atîta vreme cît traia acela, era roaba si supusa legii si, chiar daca ar fi primit mii de carti de despartire, s-ar fi facut vinovata de prea-curvie. Robilor le este îngaduit sa-si paraseasca stapînii în viata, dar femeii nu-i este îngaduit sa-si lase barbatul cîta vreme traieste el, fiindca aceasta pofta este prea-curvie. Sa nu-mi citesti legile facute de legiuitorii lumii acesteia, care învata sa dai carte de despartire si sa te desfaci de femeie, caci nu dupa acestea are sa te judece Dumnezeu în acea zi, ci dupa acelea pe care El Însusi le-a pus. Nici chiar legile din afara [lumesti] n-au hotarît aceasta cu desavîrsire si ele însele pedepsesc fapta, încît si de aici se vede ca înfiereaza acest pacat. Ele pedepsesc cu pierderea de avere pe cel ce a fost pricina despartirii. Si, negresit, cînd legiuiesc asa, nu îndeamna sa faci lucrul acesta. Dar Moisi? Si el a hotarît aceasta pentru aceeasi pricina, [dar] tu asculta pe Hristos cum zice: De nu va prisosi dreptatea voastra mai mult decît a carturarilor si fariseilor, nu veti intra întru Împaratia cerurilor (Matei 5:20; si, mai departe: Tot cel ce-si va lasa femeia sa, afara de pricina de prea-curvie, o face sa savîrseasca prea-curvie; si cine va lua pe cea lasata savîrseste prea-curvie (Matei 5:32). De aceea a venit unul-nascut Fiul lui Dumnezeu, de aceea a luat chip de rob, de aceea si-a varsat scumpul sînge, a stricat moartea, a sters pacatul, a dat harul prea îmbelsugat al Duhului: ca sa te aduca pe tine spre o întelepciune mai mare! Pe de alta parte, nici Moisi n-a statornicit despartirea cu desavîrsire, dar a fost silit sa ia în seama slabiciunea celor pentru care legiuia, pentru ca erau aplecati spre omoruri, si umpleau casele cu sîngele rudelor lor si nu crutau nici pe ai lor, nici pe straini. Si, ca sa nu-si sugrume femeile în ascuns, cînd nu le mai iubeau, de aceea a orînduit sa le lase, ca sa înlature o nelegiuire mai mare: usurinta omorurilor. Cum ca erau varsatori de sînge, asculta chiar pe Prooroci, care spun: Cei ce ziditi Sionul cu sînge, si Ierusalimul cu strîmbatati (Miheia 3:I0) Si iarasi: Sîngiuri cu sîngiuri se amesteca (Osea 4:2) Si iarasi: Mîinile voastre sînt pline de sînge (Isaia 1:15). Si ca erau sîngerosi nu numai fata de straini, dar si de ai lor, si aceasta o arata Proorocul, zicînd: Si au jertfit pe fiii lor si pe fetele lor diavolilor (Psalm I05:37). Cei care nu crutau pe copii lor nu ar fi crutat nici pe femeile lor. Ca sa nu faca aceasta a legiuit Moisi asa. De aceea, si Hristos – cînd l-au întrebat Iudeii, zicînd: Pentru ce dar Moisi a poruncit sa i se dea carte de despartire, si sa o lase pe ea? (Matei 19:7) – aratînd ca acela a facut lege care nu este potrivnica cu a Sa, a zis: Pentru învîrtosarea inimii voastre v-a dat voie Moisi sa lasati pe femeile voastre, dar dintru început nu a fost asa (Matei 19:8), Cel care i-a facut la început, barbat si femeie i-a facut (Matei 19:4). Vrea sa spuna ca, daca lucrul acesta ar fi fost bun, Dumnezeu n-ar fi facut numai un barbat si o femeie; ci, facînd pe Adam singur, i-ar fi facut doua femei, ca, daca ar fi voit sa lase pe una, sa o ia în schimb pe cealalta. Dar chiar prin chipul în care a fost facuta lumea a adus legea pe care eu o scriu acum. Si care este aceea? Femeia pe care a luat-o fiecare de la început, pe aceea sa o tina toata viata. Aceasta lege e mai veche decît aceea despre despartire, si anume cu cît este de la Adam pîna la Moisi. Este însa de pret sa ascultati si acea lege pe care a pus-o Moisi în aceasta privinta: De îsi va lua cineva femeie si va locui cu ea, dar ea nu va afla har înaintea lui, pentru ca a aflat întru ea lucru urît, îi va scrie ei carte de despartire, i-o va da la mîna si o va slobozi pe ea din casa lui (Deuteronom 24:1). Vezi, nu zice: „sa-i scrie” si: „sa-i dea”, dar ce zice? Si va scrie carte de despartire si i-o va da la mîna. Multa deosebire e între aceasta si aceea: caci, cînd se zice: „sa-i scrie” si: „sa-i dea”, este vorba de hotarîre si porunca; iar cînd se zice: Si va scrie carte de despartire si i-o va da în mîna, este vestirea unui fapt, iar nu aducerea unei legi hotarîte. Daca cuiva – zice el – îi greseste femeia sa, si o trimite pe ea din casa sa, iar ea, gonita fiind, se face nevasta altui barbat; si daca chiar barbatul din urma o va urî, si îi va scrie carte de despartire si i-o va da la mîna, si o va slobozi din casa lui; sau va muri acest din urma barbat al ei care a luat-o pe ea ca femeie, barbatul ei cel dintîi care a alungat-o nu va putea sa o întoarca pe ea si sa o ia ca sotia a lui (Deuteronom 24:2-4). Apoi – aratînd ca nu lauda fapta, nici nu o socoteste drept casatorie, dar ca s-a coborît pentru slabiciunea lor – dupa ce zice: Nu va putea barbatul cel dintîi, care a alungat-o, sa o întoarca si sa o ia de sotie, a adaugat: …dupa ce a fost pîngarita (Deuteronom 24:4), lamurind prin acest chip de vorbire ca a doua casatorie, facuta cînd traia primul barbat, este mai curînd o pata necurata decît o casatorie. Iata de ce nu a zis: „dupa ce s-a maritat iarasi”. Vezi ca vorbeste la fel cu Hristos? Apoi a spus si pricina: …pentru ca aceasta este urîciune înaintea lui Dumnezeu (Deuteronom 24:4). Deci, cu Moisi, asa sta lucrul. Însa Proorocul Maleahi arata aceasta mult mai lamurit chiar decît Moisi – ori, mai bine, nu Maleahi, ci Dumnezeu prin Maleahi – zicînd asa: (Dumnezeu) nu mai cauta la prinoase si nu mai binevoieste sa le primeasca din mîinile voastre (Maleahi 2:I3). Apoi, [dupa întrebarea „de ce?”], zice: Din pricina ca Domnul a fost martor între tine si femeia tineretilor tale, fata de care tu ai fost viclean (Maleahi 2:I4). Apoi, ca sa arate marimea raului si cît nu merita iertare cel ce a facut aceasta, sporeste la urma învinovatirea, zicînd asa: [Aceasta era] tovarasa ta si femeia legamîntului tau (Maleahi 2:I4). Oare nu i-a facut El ca sa fie o singura faptura cu trup si suflet? (Maleahi 2:I5). Priveste cîte drepturi îi pune: mai întîi, vîrsta: „femeia tineretii tale”; apoi, apropierea: „tovarasa ta”; apoi, chipul zidirii: o singura faptura cu trup si suflet. La toate astea, adauga aceea ce e mai mare decît toate, anume vrednicia ziditorului, caci aceasta însemneaza zicerea „oare nu i-a facut El?”. Vrea sa spuna ca nu poti spune ca pe tine te-a facut Dumnezeu, iar pe ea nu Dumnezeu, ci vreun altul mai prejos decît El. Unul si Acelasi v-a facut pe amîndoi asa cum sunteti; asa ca, daca nu pentru altceva, cel putin pentru aceasta fiind rusinat, pastreaza dragostea catre ea. Caci – daca adesea aceasta a fost pricina de iubire între robii certati, faptul ca amîndoi slujesc unuia si aceluiasi stapîn – cu atît mai mult trebuie sa se faca între noi, cînd amîndoi avem acelasi Ziditor si acelasi Stapîn. Ai vazut cum si în Vechiul Testament se gasesc oarecum începuturile învataturii celei noi? Caci – dupa ce multa vreme au trait sub lege, fiind nevoie sa înainteze catre învataturi mai desavîrsite, pe cînd legea lor se apropia de sfîrsit – atunci Proorocul, în vremuri potrivite, îi povatuieste spre aceasta învatatura. Sa ne supunem deci acestei legi bune, si sa ne scapam pe noi de toata rusinea si nici sa ne alungam femeile, nici sa primim altele, departate de altii. Cu ce fata ai sa privesti tu pe barbatul acelei femei? Cu ce ochi ai sa privesti pe prietenii si slugile acelui om? Caci, daca acela care a luat pe sotia unuia care a murit sufera si este mîhnit numai pentru ca a vazut chipul celui raposat, ce fel de viata va duce cineva vazînd în viata pe barbatul aceleia cu care traieste? Cum va intra în casa? Cu ce simtire, cu ce ochi va privi pe femeia aceluia, care acum este a sa? Mai curînd nu o vom socoti nici ca sotia unuia, nici ca a altuia: o femeie destrabalata nu este femeia nimanui. Ea a calcat în picioare învoiala cu acela si a venit la tine nu dupa o lege poruncitoare. Ce mare nebunie ai face daca ai aduce în casa un lucru plin de atîtea rele! Este oare lipsa de femei? De ce sa alergam la cele oprite, cînd sînt multe pe care am putea sa le luam dupa legi cuviincioase si cu cugetul curat? De ce sa ne stricam casele, de ce sa aducem lupte obstesti, facîndu-ne peste tot vrajmasi gata sa ne învinuiasca cu nenumarate învinuiri? De ce sa ne necinstim viata si, ceea ce este mai grozav decît toate, de ce sa ne gatim în ziua judecatii pedeapsa neînlaturata? Ce vom raspunde Celui ce are sa ne judece atunci cînd, punînd legea la mijloc si citind, va zice: „Ti-am poruncit sa nu iei o femeie lasata de altul, spunîndu-ti ca fapta este prea-curvie (vezi Matei 5:53). Cum ai îndraznit sa faci o casatorie oprita de lege?” Ce vom zice si ce vom raspunde? Caci acolo nu esti slobod sa învîrtesti cum vrei legile, cum se întîmpla cu cele hotarîte de veacul acesta, ci esti silit ca, tacînd si în lanturi, sa te vîri în focul gheenei, cu femeile cele stricate si cu acei care n-au cinstit drepturile casatoriei altora. Caci si acela care si-a departat femeia fara pricina de prea-curvie, si acela care s-a casatorit cu una departata, traind barbatul ei, vor lua pedeapsa cu cea alungata. De aceea va înstiintez, va rog si va sfatuiesc: Barbati, nu goniti pe femeile voastre! Femei, nu lasati pe barbatii vostri, ci ascultati pe Sfîntul Apostol Pavel cum zice: Femeia, cît timp traieste barbatul ei, este legata (de dînsul); iar daca va muri barbatul, este de sine stapîna ca sa se marite cu cine voieste, numai în Domnul (sa se marite). (1Corinteni 7:39). Ce îndurare vor avea aceia care – dupa ce Pavel îngaduie si a doua casatorie dupa moartea barbatului, si lasa atîta libertate – îndraznesc sa faca de acestea înainte de sfîrsitul primului barbat? Ce aparare mai ramîne celor care-si iau alti barbati, traindu-le barbatii, sau acelora care, avînd femeia lor acasa, se duc la femeile destrabalate? Dupa cum o femeie cu barbat, daca se da unuia care n-are femeie – fie acesta rob, fie liber – este vinovata de prea-curvie, tot asa si barbatul cu femeie, daca greseste fie cu o femeie publica, fie cu o alta femeie care n-are barbat, este vinovat de prea-curvie. Sa fugim deci si de acest chip de prea-curvie! Caci ce vom putea spune? Cum vom îndrazni sa tagaduim acestea? Ce aparare vom aduce? Pofta trupului? Dar femeia de care am avut parte este de fata si ne lipseste de aceasta aparare. De aceea sînt asezate casatoriile, ca sa nu cadem în prea-curvie. Si înca nu numai femeia, dar si altii multi, care au aceeasi fire ca si a noastra, ne lipsesc de aceasta aparare. Caci, cînd tovarasul tau de robie – avînd acelasi trup, fiind stapînit de aceeasi pofta, atîtat de aceeasi nevoie – nu vede alta femeie, ci ramîne multumit numai cu a sa, ce fel de aparare vei avea tu, punînd înainte pofta? Si de ce sa vorbesc de cei ce au femei? Gîndeste-te la cei ce traiesc toata viata în feciorie, care nu s-au casatorit niciodata si s-au aratat cu totul curati. Cînd altii sînt curati fara sa se casatoreasca, ce fel de iertare mai ceri tu, care te întinezi si dupa ce te-ai casatorit? Sa auda aceste vorbe si barbatii, si femeile, si vaduvele, si casatoritele, caci catre toate vorbeste Pavel, si legea aceea zice: Femeia, cît timp este în viata barbatul ei, este legata (de dînsul); iar daca va fi murit barbatul, este de sine stapîna ca sa se marite cu cine voieste, numai în Domnul (1 Corinteni 7:39). Sotiile, fecioarele, vaduvele, cele casatorite a doua oara – într-un cuvînt, toate femeile – pot trage folos din aceasta vorba. Sotia nu va vrea sa fie a altuia, auzind ca este legata de barbatul ei cît traieste acesta. Aceea care, dupa ce si-a pierdut barbatul, ar voi sa lege a doua casatorie sa nu faca aceasta usuratic si fara multa gîndire, ci dupa legile asezate de Pavel, care zice: Libera este sa se casatoreasca, dar numai în Domnul, adica cu înfrînare si curatie. Iar daca voieste sa tina legatura încheiata cu cel mort, va asculta ce cununi i se pastreaza si va cîstiga o mare bucurie, caci: mai fericita este daca ramîne astfel (1 Corinteni 7:40). Vezi cît de folositor este acest cuvînt, care se coboara pentru slabiciunea unei femei si nu lipseste pe altele de laudele meritate? Ceea ce a facut pentru casatorie si pentru feciorie, aceasta a facut si pentru prima si a doua casatorie. Caci, dupa cum n-a oprit casatoria, ca sa nu îngreuneze pe cei prea slabi, nici n-a silit, ca sa nu lipseasca de cununile hotarîte, pe aceia care voiesc sa-si pastreze fecioria. A aratat ca buna este casatoria, dar a învederat ca mai buna este fecioria. Tot asa si aici: iarasi ne pune trepte, aratînd ca vaduvia este mare lucru si foarte înalt, iar a doua casatorie mai prejos; pregateste deci pe cei puternici si pe cei care vor sa intre în lupta, iar pe cei slabi nu-i lasa sa cada. Iar cînd a zis: Mai fericita este daca va ramîne asa (1 Corinteni 7:40), ca sa nu crezi ca legea este omeneasca pentru ca spune: …dupa sfatul meu, a adaugat: Si socotesc ca si eu am Duhul lui Dumnezeu. Asa încît nu vei putea zice ca este gînd omenesc, ci descoperire a harului Sfîntului Duh si lege dumnezeiasca. Sa nu socotim deci ca vorbeste Pavel: Duhul Sfînt ne-a asezat noua aceasta lege. Iar cînd zice „cred”, nu însemneaza ca n-ar sti ce sa zica, ci vorbeste ca unul neîndraznet si ca unul ce se umileste singur. A spus ca este „mai fericita”, dar cum va fi mai fericita n-a hotarît, caci daduse destule lamuriri cînd a aratat ca Duhul Sfînt i-a încredintat descoperirea. Si, daca vrei sa gasesti lamuriri, vei gasi aici mare bogatie de dovezi tari si vei vedea ca vaduva este mai fericita nu numai în viata viitoare, dar chiar în viata de acum. Si mai cu seama acest lucru îl stia Pavel, care a spus acelea si despre fecioare. Rugîndu-le si sfatuindu-le sa iubeasca fecioria, zicea asa: Socotesc deci ca aceasta este bine pentru nevoia ceasului de fata. Bine este pentru om sa fie asa (1 Corinteni 7:26). Si iarasi: Fecioara, de se va marita, n-a gresit. El întelege prin „fecioara” nu pe una care s-a lipsit de casatorie, ci pe una care nici nu s-a maritat, dar nici nu s-a fagaduit a-si pastra fecioria. Numai ca unele ca acestea vor avea aprindere în trup. Eu însa va crut pe voi (1 Corinteni 7:28). Prin aceasta singura si simpla vorba, el a lasat ascultatorului sa cîntareasca în sufletul sau greutatile nasterii, grija de copii, nelinistea, bolile, moartea fara vreme, vrajmasiile, supunerea la nenumarate pareri, raspunderea pentru greselile altora, necazurile fara numar cazute pe un singur suflet. De toate aceste rele scapa cea care îmbratiseaza înfrînarea si, alaturi de aceasta, va mai avea si o mare rasplata gatita în viata viitoare. Deci, stiind toate acestea, sa ne silim a fi multumiti cu prima casatorie si, daca avem de gînd sa facem o a doua, sa o facem în chip cinstit, dupa legile Domnului. De aceea a zis: Sloboda este sa se marite cu cine vrea – iar apoi a adaugat: …numai în Domnul, dînd învoire si întarind învoirea, dar punînd peste tot hotare si legi; tot asa, pentru ca femeia sa nu aduca în casa barbati pîngariti si stricati, sau actori sau de cei aplecati spre destrabalare, ci de cei cinstiti, modesti, credinciosi, ca toate sa se faca spre lauda Domnului. Si – fiindca multe femei, murindu-le barbatii dintîi si facînd mai întîi prea-curvie, luau pe altii si se gîndeau la alte lucruri înjositoare – de aceea a adaugat vorba: „numai în Domnul”, aceasta pentru ca a doua casatorie sa nu aiba nimic [pacatos], fiindca numai asa vor putea sa scape de pedepse. Cel mai bun lucru din toate ar fi sa astepte pe cel mort si sa pazeasca legea începuta cu el, sa iubeasca înfrînarea, sa stea cu copiii ramasi si sa aiba parte de mai mare bunavointa din partea lui Dumnezeu. Iar daca ar voi sa se uneasca cu alt barbat, sa o faca cu modestie, cu cinstire si dupa legile cuviincioase; caci si aceasta este liber, numai aprinderea si prea-curvia sînt oprite. Sa fugim deci de ele si daca avem femeie, si daca nu sîntem însurati; sa nu ne necinstim viata noastra, nici sa traim o viata dispretuita; sa nu ne întinam trupul, nici sa vîrîm mustrare în cugetul nostru. Caci cum vei putea sa te duci la biserica, dupa ce ai fost la femei destrabalate? Cum sa-ti ridici la cer mîinile cu care ai înbratisat pe o desfrînata? Cum sa-ti misti limba si sa te rogi cu gura cu care ai sarutat o femeie prea-curva? Cu ce ochi te vei uita la prietenii tai care mai au rusine? Dar ce spui eu de prieteni? Chiar daca n-ar sti nimeni, tu singur ar trebui sa rosesti, si sa te rusinezi si sa-ti fie sila de singurul tau trup. Daca asta n-ar fi adevarat, atunci de ce alergi la bai dupa acest pacat? Nu pentru ca te socotesti mai necurat decît orice murdarie? Ce alta învederare mai mare cauti pentru necuratia ta? Sau ce hotarîre ceri sa-ti dea Dumnezeu, cînd tu însuti care ai gresit ai astfel de pareri despre faptele tale? Ca se cred singuri necurati, îi laud mult si îi încuviintez, dar ca nu se duc la adevaratul chip de curatire îi mustru, si pentru aceea îi învinovatesc. Daca necuratia ar fi numai a trupului, într-adevar, l-ai curata pe el cu spalari în baie; însa, cînd ti-ai întinat sufletul si l-ai facut necurat, cauta o curatire care sa poata scoate pata lui. Dar ce fel de baie este pentru astfel de pacate? Calde izvoare de lacrimi, gemete iesite din fundul inimii, mustrare necurmata, rugaciuni staruitoare, milostenii bogate, cainta pentru pacatul faptuit, paza sa nu cazi iarasi; asa se spala firea pacatului, asa se curateste pata sufletului si, daca n-am facut aceasta, chiar daca am trece prin toate izvoarele rîurilor, nici cea mai mica parte din pacatul nostru nu vom putea sa spalam. Însa este mai bine ca nici sa nu încercam acest pacat înjositor. Dar, daca cumva am alunecat, sa luam aceste leacuri, fagaduind mai întîi ca nu vom mai cadea în astfel de pacat. Caci daca, dupa ce am gresit, învinuim cele faptuite, dar iarasi cadem în ele, de nici un folos nu ne va fi curatirea. Fiindca acela care se spala si apoi iarasi se întineaza în aceeasi mocirla, si acela ce darîma ceea ce a cladit si cel ce cladeste ca sa darîme n-au nici un cîstig, ci lucreaza în vînt si se chinuiesc. Si noi deci, ca sa nu cheltuim în vînt si zadarnic, sa ne curatim de pacatele facute înainte si sa petrecem toata viata ce ne-a mai ramas în curatie, si cinste si în celelalte fapte bune; pentru ca, si pe Dumnezeu avîndu-L milostiv, sa dobîndim împaratia cerurilor, prin darul si iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia marire în vecii vecilor. Amin! ingerasi Ierom. Ioan Iaroslav – Cum sa ne mantuim

cum-sa-ne-mantuim_-_ieromonah_ioan_iaroslav

1 Comment

Comments are closed.