Dumnezeu vorbeste…

crucea_si_omul

Rainer Maria Rilke

Dumnezeu vorbeşte fiecăruia
Numai înainte de a-l face,
atunci se duce cu el tăcând, afară din noapte.

Dar Cuvintele, înainte ca fiecare să înceapă,
aceste noroase Cuvinte, sunt:
“Trimis afară de simţurile tale,
Du-te până la marginea dorului tău;
Dă-Mi vestmant!
În spatele lucrurilor să creşti ca un foc,
Ca umbrele lor, întinse,
Să Mă acopere mereu întreg!
Lasă să ţi se întâmple orice: frumuseţe şi spaimă!
Trebuie numai să mergi; niciun sentiment nu este
cel mai îndepărtat.
Nu te lăsa despărţit de Mine!
Aproape este ţara
pe care ei o numesc Viaţa!
Ai s-o recunoşti
după gravitatea ei.
Dă-Mi mâna!”

CLOUD

God speaks to each of us before we are,
Before he’s formed us — then, in cloudy speech,
But only then, he speaks these words to each
And silently walks with us from the dark:

Driven by your senses, dare
To the edge of longing. Grow
Like a fire’s shadowcasting glare
Behind assembled things, so you can spread
Their shapes on me as clothes.
Don’t leave me bare.

Let it all happen to you: beauty and dread.
Simply go — no feeling is too much —
And only this way can we stay in touch.

Near here is the land
That they call Life.
You’ll know when you arrive
By how real it is.

Give me your hand.

Gott spricht zu jedem nur, eh er ihn macht

Gott spricht zu jedem nur, eh er ihn macht,
dann geht er schweigend mit ihm aus der Nacht.
Aber die Worte, eh jeder beginnt,
diese wolkigen Worte, sind:

Von deinen Sinnen hinausgesandt,
geh bis an deiner Sehnsucht Rand;
gieb mir Gewand.
Hinter den Dingen wachse als Brand,
dass ihre Schatten, ausgespannt,
immer mich ganz bedecken.

Lass dir Alles geschehn: Schönheit und Schrecken.
Man muss nur gehn: Kein Gefühl ist das fernste.
Lass dich von mir nicht trennen.
Nah ist das Land,
das sie das Leben nennen.

Du wirst es erkennen
an seinem Ernste.

Gieb mir die Hand.

Rainer Maria Rilke, 4.10.1899, Berlin-Schmargendorf

1 Comment

Comments are closed.