Lumea, după Malta – de Adrian Năstase

Stenogramele unor intalniri intre liderii americani si cei sovietici ne ajută să intelegem mai bine evenimentele din România si din Europa, din perioada 1989-1990.

Un document remarcabil este stenograma discutiei dintre Gorbaciov si Baker, de la Moscova, din 18 mai 1990, in contextul intalnirilor regulate ce aveau loc la nivel inalt intre conducătorii americani si cei sovietici. Documentul are 59 de pagini si se referă la numeroase teme, in pregătirea unei noi intâlniri, in SUA, intre presedintii SUA si URSS.

In esentă, la câteva luni după incheierea schimbării de regim politic in Europoa de Est, Gorbaciov consideră că americanii nu se tin de cuvânt si că nu ajută la rezolvarea problemelor economice din URSS si ale succesului reformelor din cadrul perestroikăi.

Pentru Gorbaciov, noile relatii sovieto-americane ar fi trebuit să ducă la un fel de condominium mondial, bazat pe faptul că cele două mari puteri reprezentau la acel moment „arhitectii si constructorii unei noi lumi” (p.2). Frustrarea exprimată de Gorbaciov rezulta din faptul că, in opinia sa, Statele Unite incercau să obtină avantaje unilaterale din evolutiile sprijinite, initial, de comun acord. Astfel, el subliniază, in ceea ce priveste Europa de Est, „Tot ce se intâmplâ acum acolo corespunde cu ceea ce am discutat inainte. Sper că observati că actiunile noastre urmează strict ceea ce v-am spus atunci. In acelasi timp, am informatii că obiectivul politicii voastre este de a separa tarile din Europa de Est de Uniunea Sovietică” (p.3). Cu alte cuvinte, Gorbaciov ii reprosează lui Baker că americanii nu respectă intelegerile referitoare la stabilirea noilor zone de influentă. Baker ii raspund in felul următor: ” Vreau sa subliniez ca telul nostru nu este sa separăm Estul Europei de Uniunea Sovietică. Am avut o astfel de politică inainte. Dar acum suntem interesati sa construim o Europă stabilă si să facem lucrul asta cu voi! (p.19).

Aceeasi frustrare a lui Gorbaciov in legătură cu procesul unificării Germaniei si cu o eventuala intrare a Germaniei unificate in sistemul NATO.

Baker afirmă, la intâlnire, că nu sunt motive pentru a contesta buna credintă a americanilor si mentionează că sprijinul pentru sovietici a fost constant după vizita sa la Moscova, cu un an in urmă. Deci in primăvara anului 1989. Este evident că Nicolae Ceausescu nu a stiut sau nu a vrut să tragă concluziile necesare din această modificare in relatiile americano-sovietice. Baker se apără invocând si conservatorismul unora dintre congresmanii americani sau faptul că sovieticii livrasera căteva Miguri 29 cubanezilor.

Totusi, in ceea ce priveste tarile baltice, inclusiv, in legatură cu situatia din Lituania, Baker mentionează interventia americană pentru a tempera anuntarea independentei lor. In plus, Baker spune ca „noi intelegem preocuparea dumneavoastră ca tarile baltice să nu creeze un precedent pentru alte republici” !!! (p.11)

Interesant mi s- a părut să disting, incă de atunci, o separare de abordare a americanilor in legătură cu Polonia si Ungaria – ce urmau să primească un ajutor de 14 mld dolari, prin Grupul 24. De asemenea, adaugă Baker, ei au salutat faptul că Polonia, Cehoslovacia si Ungaria au sprijinit abordarea americană in chestiunea reunificării Germaniei si adaugă „noi ne-am exprimat opinia că ar fi bine ca unele din aceste tări să infiinteze asociatii regionale” (p. 24). Iata deci că ideea creării Grupului Vishegrad a fost de origine americană.

In rest, vă las să cititi singuri. Sursa – Arhiva Fundatiei Gorbaciov, preluata de National Security Archive de la George Washington University.

de Adrian Năstase