Divorţul / Separarea soţilor mai înseamnă „Singuri în doi”. Dar copiii?

Biserică şi societate

„Copiii aparţin ambilor părinţi, chiar dacă ei divorţează“

„Copiii aparţin ambilor părinţi, chiar dacă ei divorţează“

Universul lor se prăbuşeşte în momentul în care părinţii hotărăsc să se despartă, iar, de cele mai multe ori, copiii se simt vinovaţi de divorţul acestora. “În majoritatea situaţiilor, părinţii se plâng în faţa copilului de celălalt părinte, încercând să-l atragă de partea lor, ceea ce provoacă o adevărată nevroză la copil, pentru că el vrea să fie loial cu amândoi, indiferent ce a făcut”, a atras atenţia doamna psiholog Mihaela Elena Ghircoiaş. Privit ca pe o mare încercare a vieţii de familie şi a comunităţii creştine, divorţul este acceptat de Biserică ca pe o ultimă soluţie, iar preoţii “au marea responsabilitate de a întinde o mână de ajutor duhovnicesc, prin rugăciune şi îndemn, atât către părinţi, cât şi către copii”, îndeamnă părintele Georgian Păunoiu, cadru didactic la catedra de Teologie Morală de la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Justinian Patriarhul” Bucureşti.

Momentul de bucurie, când doi tineri păşesc în faţa lui Dumnezeu să primească Sfânta Taină a Cununiei pentru a dobândi împreună mântuirea, este adesea uitat când aceştia se lovesc de problemele cotidiene, iar neajunsurile şi necredinţa adâncesc şi mai mult prăpastia şi indiferenţa între cei doi soţi. “Prin Taina Cununiei se împărtăşeşte soţilor harul lui Dumnezeu, pentru ca ei să dobândească mântuirea, este începutul unei jertfe, simbolizată de cununiile de pe capul mirilor. Divorţul a ajuns, din păcate, o realitate a familiei contemporane, a familiei creştine şi pentru că uităm deseori de duhovnic şi de terapia Bisericii, prin Taina Spovedaniei, de rugăciunea ei plină de putere, de un sfat care vine dintr-o inimă plină de “durere şi de dragoste”, constată părintele Georgian Păunoiu, cadru didactic la catedra de Teologie Morală de la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Justinian Patriarhul” Bucureşti. Deşi se angajează să rămână împreună “la bine şi la greu”, tot mai mulţi soţi decid să-şi separe drumurile, din diverse motive. În toată această situaţie conflictuală, ei uită, adesea, de sufletele celor cărora le-au dat viaţă – copiii. “Copilul rămâne copilul lor, iar ei rămân părinţii lui în orice ipostază. Doar că în majoritatea situaţiilor, părinţii se plâng în faţa copilului despre celălalt părinte, încercând să-l atragă de partea lor, ceea ce provoacă o adevărată nevroză la copil, pentru că el vrea să fie loial cu amândoi, indiferent ce a făcut fiecare. Foarte rare sunt cazurile când copilul ia partea unuia dintre părinţi, iar atunci se întâmplă când fie tatăl a fost un abuzator, fie când mama l-a părăsit”, ne-a declarat doamna Mihaela Elena Ghircoiaş, psiholog principal şi psihoterapeut în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Sf. Maria” din Iaşi.

Copiii se simt vinovaţi de divorţul părinţilor

Divorţul se produce, potrivit specialistului, nu doar între părinţi, ci şi între părinţi şi copil, adulţii neconştientizând că, deşi sunt mici, copiii percep toate lucrurile din jurul lor, chiar dacă de multe ori nu dau această impresie. Astfel, ei trebuie consideraţi parte a deciziei de despărţire, fiind absolut necesar ca hotărârea să le fie comunicată de ambii părinţi, atunci când ea va deveni definitivă şi fără ca, înainte de acest moment, să ia parte la discuţiile în contradictoriu dintre cei doi adulţi. “Copilul se simte vinovat pentru că în cursul discuţiilor dintre părinţi, pe care inevitabil le aude, el este citat ca subiect al nemulţumirilor lor: “Din cauza ta copilul nu învaţă!”, “Tu nu te ocupi de el!”, “Tu i-ai ţinut partea!”, “L-ai cocoloşit prea mult” sau, din contră, “L-ai neglijat!”. Mai mult decât atât, după ce se pronunţă divorţul el rămâne cu unul dintre părinţi, de obicei cu mama, care este atât de suparată încât îl ponegreşte permanent pe tată. Copilul este şi al tatălui, este normal să semene şi cu el, iar o parte din ceea ce aude despre tată se reflectă asupra lui şi nu puţine sunt cazurile în care băieţii în special, ponegriţi indirect, încep să se comporte ca atare”, atrage atenţia psihoterapeutul. Doamna psiholog îi îndeamnă pe părinţi să nu profereze cuvinte “supărate” la adresa celuilalt: “dacă nu poate să-l vorbească de bine pe celălalt, măcar să tacă”.

Divorţul, mult mai dur în cazul copilului mic şi al preşcolarului

Prinşi în vâltoarea deciziei de separare, una majoră, care va influenţa cursul viitor al vieţii, părinţii uită să-i explice copilului ce se întâmplă, de multe ori fiind influenţaţi de vârsta celui mic. “Divorţul e mult mai dur pentru copiii mici, pentru că ei nu înţeleg ce se întâmplă în jurul lor şi fabulează, îşi fac ei o poveste despre asta, cât de rău a fost el şi tata l-a părăsit etc. Copilului trebuie să-i explici, mai ales că există riscul ca el să repete istoria pentru că nu ştie să facă altfel”, explică doamna Mihaela Ghircoiaş. Potrivit specialistului, în cazul în care nu se va întâmpla acest lucru, copilul va genera mai târziu anumite semnale de alarmă prin care va atrage atenţia asupra lui. “Mamele în general sunt prea ocupate în acele momente de trăirea lor. Abia mai târziu, când copilul are rezultate proaste la şcoală, face tulburări de somn sau de alimentaţie, îşi dau seama că ceva nu e în regulă şi merg la medic, însă medicul nu întotdeauna are abilitatea de a-şi da seama de cauzele problemelor”, susţine psihoterapeutul. În cazul adolescenţilor, durerea reprezentată de separarea părinţilor se poate manifesta prin comportamente explicite, cum ar fi absenţa de la şcoală, implicarea în altercaţii cu colegii, fuga de acasă sau, mai grav, săvârşirea de fapte infracţionale, consum de droguri. Unii dintre ei pot deveni depresivi, retraşi şi pot chiar exprima gânduri suicidale, simţindu-se abandonaţi.

“Nu trebuie să uităm de duhovnic şi de terapia Bisericii prin Taina Spovedaniei”

Privit ca pe o mare încercare a vieţii de familie şi a comunităţii creştine, divorţul este acceptat de Biserică ca o ultimă soluţie, iar preoţii “au marea responsabilitate de a întinde o mână de ajutor duhovnicesc, prin rugăciune şi îndemn, atât către părinţi, cât şi către copii”, îndeamnă părintele Georgian Păunoiu, cadru didactic la catedra de Teologie Morală de la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Iustinian Patriarhul” Bucureşti. Divorţul a devenit în ultimii ani o realitate a familiei contemporane, accentuată de criza morală a societăţii, mass-media prezentând separarea dintre soţi ca pe un eveniment monden. “Divorţul este o mare încercare în viaţa de familie şi într-o comunitate creştină. Dacă totuşi se întâmplă, nu trebuie să uităm de duhovnic şi de terapia Bisericii, prin Taina Spovedaniei, de rugăciunea ei plină de putere, de un sfat care vine dintr-o inimă plină de “durere şi de dragoste”, a spus părintele Păunoiu. Întrucât copilul simte tulburările dintre părinţi, pr. asist. Georgian Păunoiu a îndemnat la înţelepciune din partea părinţilor pentru a-i feri de neliniştile sufleteşti care ar putea genera stări conflictuale în comportamentul copiilor. “Atmosfera se reflectă în sufletul copilului şi poate adânci o stare sufletească nesănătoasă, manifestată prin tulburări de comportament, agresivitate, complexe de tot felul şi chiar gânduri de sinucidere. Trebuie multă atenţie în acest sens, iar regăsirea se face în Biserică, acolo unde “purtăm sarcinile unii altora”. Cred că este una din marile responsabilităţi ale preoţilor care se întâlnesc cu aceste situaţii dificile, să întindă o mână de ajutor duhovnicesc, prin rugăciune şi îndemn, părinţilor şi copiilor”, a mai subliniat părintele Păunoiu.

“Părinţii trebuie să se ierte reciproc, în faţa copilului”

Soluţia este reprezentată de modul în care acţionează părinţii – de puterea lor de înţelegere a nevoii de echilibru pentru copil, de consilierea psihologică şi duhovnicească. “Copiii, chiar şi după mulţi ani, tot îi vor împreună, este o dorinţă care, de multe ori, nu va dispărea niciodată. Ca să vă dau un exemplu de cum ar trebui să relaţioneze părinţii cu copilul într-un astfel de moment, vă redau o scenă dintr-un film care, ca şi procedură terapeutică, mi se pare ideală: părinţii, după divorţ, au făcut o întâlnire cu copilul în care s-au iertat reciproc şi s-au angajat să fie alături de copil indiferent ce va fi”, a prezentat doamna Ghircoiaş. În alte ţări, judecătorul îi obligă pe părinţi să meargă împreună cu copilul la consiliere psihologică, în caz contrar fiind aduşi cu poliţia. “La noi nu se întâmplă acest lucru. Trebuie să înţelegem cu toţii că, în caz contrar, se pierd resurse, deoarece copiii sunt nişte resurse pentru ei înşişi, pentru societate”, a mai subliniat specialistul.