Ispita omului contemporan

Vorbim din ce in ce mai des despre ce este indumnezeirea si prea putin sau chiar deloc despre cum ajungem sfinti. Primeaza intrebarea ce si lipseste intrebarea cum.

Intelegem ce inseamna indumnezeirea, dar asta nu inseamna ca o si cunoastem. Intelegerea poate veni ca urmare a unei lecturi, a unor talcuiri etc, insa cunoasterea vine intotdeauna din traire. Lipsa participarii la viata dumnezeiasca nu poate aduce niciodata cunoasterea. A citi si a memora de pilda regulile de inot, nu inseamna ca am dobandit si experienta modului de a inota.

Este adevarat ca anumite informatii pot naste in noi nevoia credintei, dar in niciun caz ele nu duc la credinta si nici nu i se pot substitui. Christos Yannaras spune ca: “un om care nu a cunoscut niciodata in viata sa dragostea materna – fie ca a fost orfan, fie din oricare alt motiv – poate sa stie definitia, dar nu poate cunoaste dragostea materna insasi. Cu alte cuvinte: cunoasterea formularilor sau definitiilor adevarului nu poate fi identificata cu cunoasterea adevarului insusi”. Asa ne putem explica si de ce Biserica Ortodoxa si-a bazat catehizarea credinciosilor prin intermediul cultului. L-a chemat pe om prin slujbe la o relatie cu Dumnezeu, pentru ca Dumnezeul Bisericii este Cel trait, nu Dumnezeul ipotezelor teoretice.

A participa la Sfintele Taine din Biserica, a ne ruga, a ne impartasi cu Trupul si Sangele lui Hristos, inseamna a ne invrednici la un moment dat sa traim stari ale indumnezeirii.

Poate ca cea mai cumplita ispita a omului contemporan este sa se multumeasca cu raspunsul la intrebarea “ce” si sa creada ca are raspunsul in adevaratul sens al cuvantului. Ori acest lucru inseamna pierderea nevoii de legatura vie, personala cu Dumnezeu pentru indumnezeire. A ramane si a ne preocupa doar de raspunsul intrebarii “ce”, devine vatamator. Spun Parintii ca o fiinta cu o astfel de preocupare se aseamana cu un om care imbraca o haina care nu i se potriveste.

E imbracamintea care nu-ti da dreptul sa iei parte la ospatul din lumea vesniciei.

Adrian Cocosila – Ziarul Lumina